Construit între 1924 și 1927, prin subscripție publică, la inițiativa Comitetului local al Societății „Mormintele eroilor căzuți în război”, al cărui președinte era Nicolae Popescu-Vedea (1884-1953), Monumentul Eroilor, operă a sculptorului Dumitru Mățăoanu, a fost inaugurat pe 21 septembrie 1928, în prezența Reginei Maria și a Principesei Ileana.
„ (…) M. S. Regina, A. S. R. Principesa Ileana, membrii guvernului, doamnele de onoare, parlamentarii, prefectul județului și primarul i-au loc în tribuna din fața monumentului.
Un sobor de preoți a oficiat un serviciu divin, răspunsurile fiind date de corul învățătorilor.
Pânza ce acoperea monumentul a fost dată la o parte în timp ce muzica militară intona imnul eroilor.
Monumentul reprezintă soldatul roman cu drapelul împodobit cu lauri și decorații strângându-l la piept. Soldatul stă cu piciorul drept pe emblema vechei Austro-Ungarii. Arhitectura este în stil românesc, având sus în față emblema României Mari, motive decorative, trofee și armuri, iar jos portretele Regelui Ferdinand în ținută de campanie și al Reginei Maria în soră de caritate.”
(fragment și foto din volumul în pregătire „Parfum de epocă” de Gabriel Argeșeanu).
