La Editura Rotipo din Iași a fost publicată cartea de debut a roșioreanului Daniel Bengea.
Daniel Bengea, Poveşti amestecate pentru prieteni
(cronică de Domnița Neaga)
„Trecutul e ca o pasăre ce-a zburat din plasă; nu-ţi mai rămâne decât amintirea…”, spunea înţeleptul persan Giami.
De câte ori, în clipele prezente, când ne încearcă o stare de nemulţumire, nu ne gândim la anii fără griji ai copilăriei, la persoanele dragi din viaţa noastră, care ne-au orientat pe drumul ce-l parcurgem astăzi, ori la evenimente care ne-au marcat pentru totdeauna? Întorcându-ne în timp, răscolim în fiinţa proprie trăiri puternic sedimentate, le tulburăm liniştea, iar ele, trezite din amorţeală, încep să-şi revendice dreptul de a fi puse în pagină, ca autentice file într-o carte a vieţii, spre a fi răsfoite şi cunoscute şi de alţii, spre neuitare.
Astfel de gânduri îmi încolţeau în minte, pe când citeam cartea scriitorului Daniel Bengea, Poveşti amestecate pentru prieteni, apărută la Ed. Rotipo, Iaşi, 2023.
Ideea de a scrie îl frământă de mai mulţi ani pe autor, dar ea a prins contur abia către sfârşitul anului 2022, începutul lui 2023, rezultatul fiind această interesantă lucrare memorialistică, de o certă valoare literară, cu un stil variat, impetuos ca însăşi viaţa pe care D. Bengea o observă şi o zugrăveşte cu o neîntreruptă putere de sugestie.
Găsim, în prefaţa „poveştilor” câteva însemnări ale autorului, de unde aflăm ce l-a motivat să scrie, „ vreau să rămână măcar câteva cuvinte undeva, în urma mea” şi ce şi-a dorit să reprezinte lucrarea pe care o numeşte „cărticică” (din modestie): „Cărticica asta se vrea a fi doar o adunare de întâmplări trăite, fără vreo pretenţie de valoare artistică deosebită. Poate că zecile de ani scurşi de la unele poveşti au mai estompat sau denaturat în minte anumite amănunte, dar le-am scris aici, aşa cum mi le-am amintit, fără vreo pretenţie de cronică exactă sau documentată”.
Din mărturisirile evocate, Daniel Bengea supune atenţiei cititorului principalele coordonate pe care s-au desfăşurat evenimentele mai importante din viaţa sa, trăirile sale, abordând o atitudine critică, ironică, uneori de revoltă împotriva unor nedreptăţi.
Cartea Poveşti amestecate pentru prieteni este divizată în mai multe capitole, în care regăsim etape din existenţa omului Daniel Bengea, începând cu locul din care îşi trage rădăcinile, continuând cu alte locaţii pe unde l-au purtat paşii destinului (întru formarea profesională), dar şi cu oamenii pe care i-a cunoscut şi alături de care şi-a petrecut studenţia şi anii de serviciu.
Din capitolul „Ai mei”, aflăm că autorul vine, genealogic, dintr-o zonă tare dragă sufletului meu, Valea Călmăţuiului, străjuită de sate cu oameni gospodari, cultivatori îndârjiţi ai pământului, dar şi dornici de a învăţa carte. Satul „Tudor Vladimirescu” (în alte vremuri: „Stănicuţu” sau „Prinţul Ferdinand”), din care se trag înaintaşii scriitorului, păstrează obiceiuri străvechi, legate de muncile câmpului, de strânsul recoltelor.
Culesul viei, de pildă este un adevărat ritual, la care participă tot satul. Cu câteva zile înainte de cules, gospodarii curăţă şi pun la umflat butoaiele de lemn, în care se va turna mustul. Apoi, în ziua culesului, sunt adunaţi şi zdrobiţi în jgheaburi din lemn strugurii din care va rezulta proaspăta recoltă de vin. Masa din ziua aceea este una îmbelşugată, variată. Pentru pregătirea ei, femeile se trezesc după miezul nopţii şi coc pâinea, fac friptura de pui, pun totul în ordine până la revărsatul zorilor când pornesc la muncă…
Sătenii au viziunea viitorului. Îşi trimit copiii la şcoală, să înveţe carte, dar nu totdeauna dascălii dispun de cele mai potrivite metode instructiv-educative, cum este cazul învăţătorului Datcu, la care primează violenţa până la sadism.
Scriitorul Daniel Bengea ne întăreşte convingerea că studenţia este o perioadă extrem de frumoasă din viaţa unei persoane, lăsând urme adânci în sufletul celui care o trăieşte. Plecarea tânărului de acasă şi stabilirea într-un cămin studenţesc; cunoaşterea unor locuri şi oameni noi, mulţi veniţi din alte zone ale ţării; acomodarea la noile cerinţe ale învăţământului universitar, împărţit în ore de curs, de seminarii, activităţi practice; asumarea responsabilităţii în tot ceea ce face… oferă proaspătului student un cadru special şi o stare de spirit aparte, cărora trebuie să le facă faţă.
A fi fost student în Bucureşti, în perioada de vârf a totalitarismului, cea premergătoare revoluţiei din 1989, cum este cazul autorului nostru, presupunea înregimentarea între anumite limite, dar şi participarea obligatorie a studenţilor la spectacolele omagiale, dedicate conducătorului român. Capitolele: „Despre fumat”, „Alt spectacol”, „Cu Cracă la nuntă” valorifică experienţa vieţii de militar (cu termen redus) şi a celei de student la Politehnică, o viaţă cu bune şi rele, cu întâmplări hazlii, dar şi triste, cu ineditul unor situaţii, dar mai ales cu grija permanentă că în spatele tău, „Big brother” monitorizează totul.
Scriitorul Daniel Bengea are darul povestirii. Simţul umorului, ironia şi autoironia („o caracteristică a oamenilor deştepţi”), spiritul critic… nu-l părăsesc nici în situaţii mai delicate, prin care trece ca student la Politehnică, mai apoi la Construcţii, sau ca inginer la întreprinderea bucureşteană „Semănătoarea”.
Atitudinea critică faţă de unele aspecte nocive ale timpului trăit şi mărturisit dovedeşte din partea autorului o cunoaştere exactă a realităţii: concursurile pentru ocuparea unui post erau măsluite; nu toată lumea îşi făcea treaba pentru care era remunerată; şmecheriile şi furtuşagurile se ţineau lanţ; consumul de alcool la locul de muncă era „împământenit de ani şi ani”; darea şi luarea de mită erau la ordinea zilei… toate aceste abateri de la moralitate, relatate poate şi în ideea îndreptării lor, sunt puse în pagină cu sinceritate şi curaj. Numai că noi, românii, ţinem cu sfinţenie la „obiceiurile” noastre împământenite. Nu ne debarasăm de ele cu una cu două, indiferent de vreme şi vremuri.
Ipostaza de autor, narator şi personaj, în acelaşi timp, îl prinde foarte bine pe Daniel Bengea şi îi dă posibilitatea exprimării cu uşurinţă a bogatei sale experienţe de viaţă. Reuşeşte să realizeze portrete literare remarcabile, să conducă abil dialogul dintre personaje, să descrie stări sufleteşti variate.
Şi mai are o calitate omul Daniel Bengea: nu a renunţat niciodată la învăţătură (la vârsta de 50 de ani face un masterat), la exerciţiu, la efortul de a înţelege cât mai mult din principiul invizibil, dar perfect, al vieţii.
Aşteptăm de la scriitorul roşiorean lucrări epice de largă respiraţie, ca de pildă, nuvele, romane, fiindcă are talent, are ce povesti, dispune de un vocabular bogat, ornat cu arhaisme, regionalisme, termeni tehnici şi ştiinţifici şi… să-i amintim că nu ne-a spus nimic în aceste „poveşti” despre perioada de „27 de ani de muncă în sectorul privat”, unde a învăţat o autentică lecţie de solidaritate umană: „nu poţi să faci un pas în faţă lăsând oamenii de lângă tine în urmă! Te ţii strâns de mână unul cu altul, iei totul în piept şi avansezi numai împreună!”.
„Cuvântul rămâne de la tine ca o amintire; nu-l lua deci ca pe un lucru de nimic!”, spunea Ferdousi, un alt mare înţelept persan.
Scriitorul Daniel Bengea pare să fi cunoscut faptul că amintirile au calităţi terapeutice; ele sunt un fel de pansament care aduce alinare peste rănile usturătoare, iar aceste amintiri nu puteau fi redate decât prin cuvântul care zideşte.
Roșiorii de Vede - Russenart 