„Sportul – nevoie şi necesitate”

Florin Piper-Savu (declarație politică)

Românii sunt pe ultima poziţie în Uniunea Europeană la practicarea sporturilor şi a exerciţiilor fizice, conform raportului Eurostat privind starea sportului la nivel continental. După Bulgaria, România stă cel mai prost în regiune şi, comparat cu Franţa, Germania, Spania sau Italia, la practicarea sportului.

Datele reflectă cât de angrenaţi sunt românii în sport şi activităţi fizice, iar rezultatele raportului Comisiei Europene arată faptul că la nivel de mentalitate colectivă, sportul nu este deloc o prioritate. Mai mult, oamenii nici nu conştientizează beneficiile pe care le-ar putea avea sportul în prevenirea bolilor.

Totodată, numărul medaliilor olimpice câştigate de România a început să scadă drastic în ultimele două decenii, ultima mare performanţă a delegaţiei olimpice româneşti fiind la Jocurile Olimpice (JO) de Vară de la Sidney, în anul 2000, cu 26 de medalii câştigate.

Peste jumătate dintre români nu au practicat niciodată activităţi fizice şi mai puţin de două persoane din zece practică un sport în mod regulat, conform datelor Comisiei Europene.

Sportul trebuie să fie abordat ca o nevoie şi ca o necesitate. Este important să ştim că sportul nu este doar de performanţă, ci un mod de viaţă activ. Şcoala nu trebuie privită în afara educaţiei fizice şi a sportului cu care trebuie să fie un întreg. Sportul reprezintă o prevenţie în sănătate; banii investiţi în sport vor reduce din cheltuielile pe sănătate.

Mai mult, sportul nu joacă doar un rol important în prevenţia anumitor boli, dar le oferă copiilor, dar şi adulţilor anumite abilităţi, care le vor fi de ajutor în viaţa de zi cu zi. Sportul dezvoltă trăsături de caracter şi anumite abilităţi precum lucrul în echipă, recunoaşterea rolurilor şi autorităţii, fairplay-ul.

Pentru creşterea procentului de oameni care practică sport sau diferite activităţi fizice este nevoie de o conştientizare a importanţei modului de viaţă activ. Atât statul, cât şi oamenii pot contribui la o educaţie în acest sens.

Statul trebuie să creeze infrastructură, locuri în care lumea poate să se ducă să fie activă şi să facă sport, la orice vârstă, şi nu doar pentru copii şi adulţi, dar şi pentru seniori. Familia trebuie să fie şi ea conştientă că sportul înseamnă sănătate, educaţie, formare şi rigurozitate şi să-şi încurajeze copiii să facă sport fiind exemplu în acest sens.

Sportul de masă trebuie promovat cât mai mult, pentru a asigura baza unei selecţii cât mai mari care, evident, va creşte şansele unor performanţe sportive în viitor. Este timpul ca Ministerul Educaţiei să devină cu adevărat partenerul Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru a educa şi forma o naţiune sănătoasă.