Luni, 11 decembrie a.c., Caravana Excelenței în Educație a ajuns la Roșiori de Vede. Au fost premiați 28 de elevi care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare în anul școlar 2022 – 2023, împreună cu profesorii lor îndrumători din: Colegiul Național „Anastasescu”, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Alexandru Depărățeanu”, Școala Gimnazială „Zaharia Stancu”, Școala Gimnazială Dobrotești, Școala Gimnazială Drăgănești de Vede, Școala Gimnazială Măldăeni. Premiile au fost înmânate de Adrian Ionuț Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman.
Evenimentul organizat de Consiliul Județean Teleorman se desfășoară în perioada 8-12 decembrie, și cuprinde cele cinci orașe și municipii ale județului.

