Extindere sistem supraveghere video în Roșiori de Vede

Marți, 12 martie 2024, de la ora 11.00, la sediul primăriei s-a desfășurat conferința de presă prilejuită de semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor în cadrul proiectului „Extindere sistem supraveghere video – Poliția Locală din Municipiul Roșiori de Vede, Județul Teleorman”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local.
Contractul a fost semnat de domnul Valerică Gheorghe Cîrciumaru, primarul municipiului, din partea Unității Administrativ Teritoriale Roșiori de Vede și domnul Cherry Wael, reprezentantul Societății Comerciale Info Service& Computers SRL București.
Obiectivul principal al proiectului este de a susține o transformare urbană prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Investiția permite extinderea sistemului de supraveghere video din dotarea Poliției Locale din Municipiul Roșiori de Vede în scopul îmbunătățirii managementului urban.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile a proiectului este de 4.393.509,75 lei.
Perioada de execuție este de 9 luni, până la data de 30 decembrie 2024.

Lasă un comentariu