Roșioreanul Liviu Surugiu își consolidează prezența internațională prin publicarea povestirii sale „Visându-l pe Mart Senson” în prestigioasa revistă Galaktika (Ungaria). Aceasta este cea mai longevivă revistă de science fiction din Europa și una dintre cele mai apreciate la nivel mondial.
Povestirea „Visându-l pe Mart Senson”, scrisă în 1994, s-a impus ca una dintre cele mai reprezentative lucrări ale autorului, fiind reeditată de peste douăzeci de ori doar în România. A apărut în diverse reviste de prestigiu, precum faimosul „JSF”, „Anticipația-Nemira”, „Gazeta SF” și „Ficțiuni”, dar și în antologii și volume proprii.
Apreciată dincolo de granițele țării, povestirea lui Liviu Surugiu a fost, de asemenea, publicată în Statele Unite și în alte colțuri ale lumii. Această nouă publicare în Galaktika confirmă valoarea și popularitatea sa ca autor.