„Zilele medicale roșiorene”

Ediția 2025 a Simpozionului „Zilele Medicale Roșiorene”, desfășurat în perioada 4-5 decembrie, a reunit la Roșiori de Vede specialiști din București, Brașov, Craiova și Teleorman. Evenimentul a fost organizat de Colegiul Medicilor Teleorman, sub egida Colegiului Medicilor din România, în colaborare cu Spitalul Municipal „Caritas”, Primăria Municipiului Roșiori de Vede și Asociația Kiwanis Club Roșiori de Vede. Un simpozion științific de prestigiu, dedicat colaborării interdisciplinare și îmbunătățirii îngrijirii medicale.

Două zile dedicate schimbului de expertiză în domenii precum pediatrie, neurologie pediatrică, urologie, chirurgie, oncologie și multe altele. Printre temele discutate se numără: depistarea precoce și conduita terapeutică în scolioza copilului și adolescentului – un studiu pe 12.943 de cazuri; obezitatea – o abordare; starea de rău convulsiv – urgență majoră – tratament; actualități și tratament în pneumoniile cu microplasmă; provocări în astmul copilului; alergiile alimentare – evoluție naturală; terapia sindromului depresiv; actualități în tratamentul intoxicațiilor cu paracetamol; atitudinea în șocul anafilactic; rolul chirurgului plastician într-un spital județean – între urgențe, intervenții reconstructive și chirurgia estetică; impactul poluării și extremelor climatice asupra imunității organismului; investigații genetice în sarcină; incontinența urinară – o provocare de diagnostic și tratament; importanța somnului de calitate pentru sănătatea cardiovasculară; criterii de trombolioză; infecțiile de tract urinar; factori predictivi ai aderenței pacienților cu SASO la terapia CPAP în România; protocoale în resuscitarea cardiorespiratorie adulți/copii și aplicații practice.

În fața unei asistențe numeroase și interesate, au ținut prelegeri: prof. univ. dr. Mihail-Mircea Jianu (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”), conf. dr. Violeta Gabriela Nițescu (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”), conf. dr. Elena-Camelia Berghea (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska-Curie”), prof. dr. Roxana Nemeș (Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”), conf. dr. Maria Mitrică (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov), prof. dr. Mariana Zoran (Institutul Național C.T.D. pentru cercetarea optoelectrică Măgurele), șef lucrări dr. Alexandru-Ioan Ulmeanu (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”), dr. Irina Florescu (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”), dr. Florin Croitoru (Spitalul Clinic de Urgență Craiova), dr. Alin-Lucian Neamu (Spitalul Municipal „Caritas” Roșiori de Vede), dr. Bianca Neamu (Spitalul de Psihiatrie Poroschia), dr. Sanda-Elena Jumară (Spitalul Municipal „Caritas” Roșiori de Vede), dr. Andreea Dobre (Spitalul Județean de Urgență Alexandria), dr. Mariana-Rodica Didă (Spitalul Municipal „Caritas” Roșiori de Vede), dr. Mirela-Elena Stoiculescu (Spitalul Județean de Urgență Alexandria), dr. Sorin-Dan Chirea (Spitalul Județean de Urgență Alexandria), dr. Daniela-Florentina Ionescu (Spitalul Municipal „Caritas” Roșiori de Vede), dr. Tiberiu-Gabriel Didă (Spitalul Clinic de Urgență Ilfov), dr. Romica Burcea (Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiori de Vede).

Prezent la eveniment, primarul Valerică Gheorghe Cîrciumaru a apreciat modul de organizare și importanța subiectelor abordate, declarând că: „Ediția din 2025, cea de-a șaptea cronologic, a demonstrat că evenimentul „Zilele medicale roșiorene” devine astfel o platformă deschisă pentru schimbul de cunoștințe și prezentarea celor mai recente descoperiri și inovații în domeniul medical”.

Lasă un comentariu