Studenții
Rectorii şi decanii universităţilor din ţară s-au întrunit în conferinţă pentru a discuta şi pune în aplicare măsura de a limita locurile studenţilor. Începând de la toamnă fiecare facultate va avea un număr fix de studenţi. Ca să fii student trebuie să dai examen de admitere, după ce ai dat bacalaureatul în acelaşi scop. Dar și la acest examen de admitere în Universitate se vor primi numai câţiva studenţi. După ce sărăcia şi mizeria limitase locurile interzicând participarea la examene a studenţilor nevoiaşi, care duc o viaţă de câine pe sub mesele cantinelor şi pe străzile Capitalei, iată că un consiliu interuniversitar vrea să legifereze necesitatea de beznă a celor mulți. Băiatul bacalaureat al ţăranului sau al negustorului din târgul de provincie nu va mai putea fi student. El trebuie să rămână în întuneric, dincolo de lumina nouă a cărţii. Căci această limitare a înscrierilor în universitate nu însemnează, în dedesubturile ei, decât interzicerea de la carte a celor săraci. Cine vor putea pătrunde în universităţi?- Cei care vor avea parale. Într-o țară cu 80% analfabeți se limitează numărul studenților, iar învăţătorii sunt trântiţi 80% la examenul de definitivat. Aceasta e contradicţia sistemului actual, a cărei semnificaţie politică e următoarea: clasa conducătoare n-are nevoie de capete luminate, printre cei conduşi. Proștii, se pot conduce mai lesne şi oamenii noştri au nevoie de proști pentru a rămâne ei singuri deştepţi. Proștii se pot manevra și exploata fără cârtire. Studenţii care au ajuns la conştiinţa intereselor lor vitale au devenit indezirabili. Trebuiesc din nou îndobitociţi. O masă de simpli bacalaureaţi poate fi mai uşor nimicită sau redusă la tăcere, decât o masă de studenţi conştienţi. Ce trebuie făcut ? – Lupta pentru dreptul la lumină – iată lozinca. Și în luptă trebuie să intre nu numai tinerii ci şi bătrânii, care îşi văd odoarele baricadate în drumul către hrana sufletului.
Traian Negară
Drum, 1935
