EUGEN OVIDIU VLAD – STRĂZILE DIN ROȘIORII DE VEDE

Cartea aceasta încearcă să sintetizeze pentru fiecare stradă şi pentru municipiu informaţii atât tehnice referitoare la dimensiunile şi dotările arterelor de circulaţie cât şi despre oameni şi modul lor de viaţă. Acolo unde există încă repere ce marchează momente ale istoriei urbane acestea au fost prezentate în legătură cu strada descrisă.

Pentru realizarea lucrării „Străzile din Roşiorii de Vede’’ am avut ca bază de documentare Fondul Prefectura Teleorman, Fondul Tribunalul Teleorman şi Fondul Primăria Roşiorii de Vede aflate la Arhivele Naţionale Filiala din municipiul Alexandria. Foarte multe documente au fost consultate şi la Arhiva Primăriei municipiului Roşiorii de Vede sau din fondul documentar al muzeului de istorie locală.De asemenea, am apelat la informaţiile existente în diverse articole din publicaţii periodice apărute în Roşiorii de Vede, în fosta Regiune Bucureşti sau în judeţul Teleorman şi nu în cele din urmă, la cunoştinţele mai multor persoane în vârstă cărora le mulţumesc în mod deosebit pentru dragostea, simplitatea şi deschiderea cu care şi-au pus la dispoziţie cunoştinţe şi amintiri ce mi-au permis să identific multe locuri şi evenimente.

Foarte multe din informaţiile prezentate în lucrarea de faţă au fost utilizate şi în volumul ‘’Roşiorii de Vede Pagini monografice’’ publicat sub semnătura mea de Editura Teleormanul Liber în anul 1994. Deorece în cartea menţionată subsolul tehnic este destul de consistent şi trimiterile la sursele de documentare au suficientă claritate am considerat că nu mai este cazul să încarc actuala lucrare cu detalii care sunt deja publicate.Adăugarea unei succinte bibliografii nu are decât intenţia de a îndruma pe cei care vor să aprofundeze cunoştinţele despre municipiul Roşiorii de Vede şi de a feri pe noii cercetători de a utiliza cărări deja bătătorite.

Planul străzilor din municipiul Roşiorii de Vede, ce se constituie anexă la acest volum a fost realizat prin actualizarea hărţilor ce compun documentaţia pentru Planul Urbanistic General al oraşului Roşiorii de Vede.

Lucrarea „Străzile din Roşiorii de Vede” este după părerea mea, o invitaţie la o călătorie sentimentală pe care v-o propune generaţia care a trăit trecerea în mileniul al treilea.Pentru că nu sunt sigur că generaţiile viitoare vor înţelege, de aici sau din alte lucrări ideile şi ambiţiile care i-au animat pe roşioreni de-a lungul istoriei milenare ale acestei urbe, ţin să precizez că, aici au locuit întotdeauna oameni mândrii şi sinceri.Ei au ştiut tot timpul că locuiesc un tărâm binecuvântat de Dumnezeu şi au întreprins fapte pe care istoria le va păstra ca repere ale dezvoltării poporului român.

De aceea vă rog să trataţi lucrarea ca pe o invitaţie de suflet la o aplecare mai profundă asupra trecutului,prezentului şi viitorului romanticei noastre urbe.

Dedic această carte fiului meu Răzvan Gabriel Vlad care ,stabilit în Bucureşti, întrebat odată de cineva „Ai mai fost pe la ţară ?” a răspuns „Nu. Eu la Roşiori mă duc acasă !”.

Strada Agricultori

Amplasată în zona sud-estică a municipiului această arteră de circulaţie este una dintre străzile vechi ale municipiului. În timp, ea a mai purtat şi numele de Ştirbei Vodă, până în anul 1948. Numele acesta comemora pe domnitorul Ţării Româneşti (16 iunie 1849 – 17 octombrie 1853 şi 23 septembrie 1854 – 12 martie 1856), implicat în Revoluţia din anul 1848 – eveniment istoric în care roşiorenii s-au aflat în prim plan.
Între anii 1948 – 1963 strada s-a numit Vasile Roaită. Acesta a fost un tânăr participant la grevele de la Atelierele Griviţa din Bucureşti.Despre el propaganda comunistă a susţinut că a fost împuşcat în timpul reprimării grevei, la 16 februarie 1933, în timp ce el acţiona sirena care chema alţi muncitori în sprijinul greviştilor.
Actualul nume a fost atribuit în anul 1964 avându-se în vedere că în deceniul al VII-lea al secolului al XX-lea strada era locuită de foarte multe familii care îşi câştigau existenţa din cultivarea pământului şi creşterea animalelor domestice.
Strada începe din intersecţia cu str. Virogii şi str. Gheorghe Popa, plutonier şi se derulează pe direcţia nord – sud până la întâlnirea cu str.Copilescu Andrei Burcea, maior. Ea are lungimea de 1000 m şi lăţimea de circa 15 m dintre care 6,6 m sunt partea carosabilă.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Fundătura Artei

Fundătura Artei este amplasată în apropierea Staţiei C.F.R. Roşiori Est, în zona estică a municipiului.
Ea a apărut în prima jumătate a secolului al XX-lea ca drum de acces la câteva case ce s-au construit pe terenuri care până atunci constituiau grădini ale imobilelor din str. Mihai Bravul şi str. Piaţa Gării.
Iniţial această stradă s-a numit Fundătura Lăutarilor, întrucât prima familie ce s-a stabilit aici era constituită din acei muzicanţi.
Din anul 1950 autorităţile locale au primit sarcina politică să schimbe denumirile multor străzi cu nume care să se „rupă” de trecutul capitalist şi care să creeze condiţii pentru dezvoltarea aşa-zisei „democraţii populare”. În aceste condiţii numele Fundătura Lăutarilor s-a schimbat în Fundătura Artei.
Fundătura Artei îşi are începutul în str. Mihai Bravul, aproape de capătul estic al acesteia. Parcursul Fundăturii Artei se derulează de la sud la nord pe o lungime de 160 m.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Soldat Petre Atanasiu

Strada Soldat Petre Atanasiu porneşte din str. cap. Joiţa Constantin şi după ce parcurge 405 m pe direcţia vest-est se opreşte la intersecţia cu bd. Sfânta Vineri. Lăţimea străzii este de 13,7 m. Din aceştia 6,2 m sunt utilizaţi de vehicule constituind partea carosabilă delimitată faţă de trotuare cu borduri din beton care se constituie şi rigole pentru scurgerea apelor meteorice.
Numele pe care îl poartă această stradă i-a fost atribuit în anii ‘20 ai secolului trecut pentru comemorarea unuia dintre luptătorii roşioreni căzuţi pe câmpurile de bătălie din vremea războiului pentru întregirea neamului. Numele acestuia este înscris pe soclul monumentului dedicat eroilor roşioreni din primul Război Mondial aflat pe Calea Dunării.
În secolul al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea acest drum public s-a numit Strada Vulturului.

Strada Badea Cârțan

Strada Badea Cârțan este o stradă mică, amplasată în zona centrală a oraşului. În secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea ea s-a numit Strada Mijeştilor, după o familie de notabili ai oraşului ce a locuit aici. Chiar şi în anul 1931 printre cei 18 membri ai Consiliului Comunal al Urbei Roşiorii de Vede regăsim un membru al acestei familii, pe domnul Al.Dumitrescu – Mija.
După anul 1950 strada a purtat numele scriitorului Alexandru Sahia (1908-1937) întrucât acesta a fost un prozator de factură socialistă ce a publicat prima carte din România despre Uniunea Sovietică (1935). Deşi la atribuirea numelui de Alexandru Sahia la această stradă s-a ţinut cont doar de relaţia cu Uniunea Sovietică, trebuie să menţionăm că acest om de cultură a fost recunoscut mai ales ca pionier al filmului documentar românesc.
Numele actual a fost atribuit acestei străzi prin Decizia nr. 102 din 05 aprilie 1991 a Prefecturii Judeţului Teleorman, la cererea Primăriei din Roşiorii de Vede. Badea Cârţan (1849-1911) a fost un luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania. În septembrie 1877 el s-a instruit la Roşiorii de Vede ca voluntar pentru a participa la Războiul de Independenţă ( 1877 – 1878).
Începutul străzii este la intersecţia cu str. Dogeanu Nicolae lt., iar sfârşitul la str. Oituz. Ea urmează direcţia sud vest – nord est. Strada are lungimea de 170 m şi lăţimea, măsurată între gardurile celor 11 case, de 11,7 m.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Soldat Tudor Barbu

Înainte de a purta acest nume, strada s-a numit strada Popa Buturugă în memoria celui care a permis ca pe terenul bisericii Sfânta Cruce să se creeze un drum pe care locuitorii din strada Stegarului şi strada Ceauş Firică puteau să ajungă la râul Bratcov. De la sfârşitul deceniului al treilea din secolul trecut strada a primit numele unuia dintre eroii roşioreni ce şi-au pierdut viaţa în timpul războiului pentru întregirea neamului ( 1916-1918). A fost ales Tudor Barbu pentru a da nume acestei artere întrucât familia tânărului erou locuia pe o stradă vecină. Numele său este înscris şi pe monumentul din curtea bisericii Sfântul Ilie aflată la câteva sute de metri spre est faţă de amplasamentul străzii pe care o prezentăm.
În anul 2000 strada soldat Tudor Barbu, îşi are obârşia în str. Stegarului şi se încheie la poalele rambleului pe care este amplasat Drumul Naţional nr. 6 (strada Avram Iancu).
Odată cu amenjarea în deceniul opt al secolului al XX-lea a variantei Drumului Naţional Nr. 6 pentru eliminarea tranzitului desfăşurat prin centrul oraşului s-a desfiinţat capătul vestic al străzii Tudor Barbu, soldat astfel încât ea nu mai are acces la râul Bratcov.
Lungimea străzii este de 194 m iar lăţimea de 8 m.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Locotenent Bălăcescu

Strada Locotenent Bălăcescu s-a dezvoltat după anul 1812 când o parte din orăşeni îşi vor construi case pe terenul liber al foştilor călăraşi. Mai mult de o jumătate de secol strada s-a numit Strada Zânelor ca urmare a faptului că aici au locuit fete foarte frumoase. Din deceniul al treilea al secolului al XX-lea strada poartă numele unuia dintre eroii roşioreni ce au căzut în luptele purtate în războiul pentru întregirea neamului ( 1916-1918). Pe plăcuţele ce identifică strada numele este trecut eronat sub forma „Locotenent Bălăcescu’’aşezându-se gradul militar înaintea numelui, ceea ce contravine regulilor gramaticale de scriere a numelor proprii.

Strada începe din Calea Dunării şi având un parcurs pe direcţia est-vest se termină într-un scuar aflat la intersecţia cu străzile Corlătescu,capitan şi Mănafilor.

Lungimea acestei artere de circulaţie este de 640 m iar lăţimea de 12,2 m.

(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Nicolae Bălcescu

Această arteră de circulaţie este, alături de strada 1917, un drum care s-a creat şi s-a dezvoltat în legătură cu piaţa oraşului. Întâi piaţa şi apoi strada s-au amenajat aici la jumătatea secolului al XIX-lea pe terenurile libere de sarcinile feudale impuse orăşenilor de biserica Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti începând cu anul 1768.
Din acest motiv începutul secolului al XX-lea găseşte acest drum sub numele de Strada Pieţii. După trei decenii strada primeşte numele de „Piaţa Centrală” întrucât în Roşiorii de Vede funcţionau mai multe pieţe unde se comercializau, cu amănuntul, produse agroalimentare ( ex. Piaţa Gării, Piaţa Armelor, Piaţa Vezii, etc.) şi două târguri periodice pentru vânzarea animalelor şi păsărilor domestice, a cerealelor en gross şi a produselor micilor meşteşugari.
La începutul anului 1948, odată cu alte 17 artere de circulaţie, strada Piaţa Centrală îşi schimbă numele în strada Nicolae Bălcescu comemorând astfel pe marele patriot român, publicist şi analist istoric, politic, social şi economic ce s-a aflat în fruntea Revoluţiei de la 1848 din România ( 1819-1852).
Strada este relativ mică. Ea începe din Strada Rahovei şi se încheie în strada Mărăşti. Parcursul său, de la sud la nord, are lungimea de 280 m şi lăţimea de 13,2 m.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Băltoilor

Strada este amplasată în extremitatea sud-vestică a municipiului. Este printre puţinele străzi care nu şi-au schimbat numele din secolul al XIX-lea până astăzi. Numele actual îl datorează unei numeroase familii – Băltoiu ce a avut proprietăţi pe malul râului Bratcov. Unul dintre membrii acestei familii şi-a dat viaţa în bătăliile pe care România le-a purtat în războiul din 1916-1918.

Urmând direcţia sud-nord strada îşi are începutul în Calea Dorobanţilor şi se sfârşeşte la intersecţia unde se întâlneşte cu str. Ulmilor şi str. Bratcov.

Strada are o lungime de 320 m şi o lăţime de 11,5 m.

(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Iordan Băluță

Începutul străzii este la intersecţia cu strada lt. Bălăcescu şi după un parcurs de 120 m, pe direcţia nord-sud se sfârşeşte la întâlnirea cu strada Constantin Dobrogeanu Ghera. Lăţimea străzii este de 12 m din care partea carosabilă ocupă 6,3 m.

La sfârşitul secolului al XIX-lea drumul acesta s-a numit Strada Curcubeului, un nume foarte frumos care desemnează un fenomen optic datorat dispersiei luminii solare prin particulele de apă aflate în atmosferă. În general atunci când ceva se compară cu curcubeul se sugerează o imagine realizată prin culori foarte plăcute.

Din deceniul al treilea al secolului al XX-lea strada primeşte numele de Iordan Băluţă – erou roşiorean căzut în bătăliile purtate de România în primul război mondial ( 1916-1918). De altfel, la începutul mileniului al treilea pe această stradă locuiesc urmaşii soldatului plecat pe front de aici. În plus, e bine să se ştie că familia Băluţă este una dintre cele mai vechi din Roşiorii de Vede, ceea ce explică de ce o întreagă zonă a oraşului a fost cunoscută timp de un secol sub numele de „Băluţeşti”.

(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Belitori

Strada Belitori apare la mijlocul secolului al XIX-lea prin stabilirea pe terenurile libere de la marginea oraşului Roşiorii de Vede a unor locuitori ai satului Belitori (azi comuna Troianu).

Şi această stradă este dintre acelea cărora nu le-a fost schimbat numele, probabil de la înfiinţare.

Plăcuţele de identificare amplasate pe stradă conţin numele strada Belitori, dar numele vechi şi, consider eu, cel corect este cel de Strada Belitorilor pentru că astfel se precizează cine a înfiinţat-o şi, în acelaşi timp, ne spune unde vom ajunge dacă îi urmăm traseul.

Începutul acestei străzi, amplasată în extremitatea sudică a municipiului, se află în Calea Dunării. După un parcurs de 800 m pe direcţia nord est – sud vest strada se termină la limita municipiului prin intersectarea cu Drumul Naţional nr. 65 A Piteşti – Roşiorii de Vede – Turnu Măgurele. De altfel, strada este continuarea în oraş, împreună cu strada Mihail Kogălniceanu şi Calea Dunării, a acestui drum de interes naţional.

Lăţimea străzii este de 16 m din care partea carosabilă, acoperită cu beton asfaltic pe suport de piatră concasată, este de 6, 4 m.

La numărul 19 se aflA un stabiliment industrial cunoscut sub numele de Fabrica de Mezeluri. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1950 sub numele de Fabrica de Prelucrare a Cărnii, prin naţionalizarea „Fabricii Progresul” ce a aparţinut lui N. Gavazu şi comp.

Podul de beton care asigură traversarea râului Bratcov a fost reconstruit din beton în anul 1926. El se află la 39,394 km de Turnu Măgurele.

Urmând această stradă, pe drumul naţional către Turnu Măgurele, după circa 2,5 km vom găsi, pe partea stângă, o cetate de pământ din epoca feudală, cunoscută sub numele de „Cetatea Cazacilor”. Acest obiectiv arheologic este înscris pe lista naţională a monumentelor istorice la poziţia 35. A.045. În dreptul acestei cetăţi notabilităţile locale au întâmpinat pe M.S.Regele Carol, care în iarna 1877/1878, revenind de pe frontul din Bulgaria a poposit în Roşiorii de Vede pentru o zi şi o noapte.

(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Bratcov

În Roşiorii de Vede strada Bratcov este singura stradă care urmează cursul unei ape.Ea este una din străzile amplasate în extremitatea sud-vestică a municipiului, zonă unde foarte multe drumuri îşi păstrează numele aşa cum le-au avut în secolul al XIX-lea. În urmă cu 100 de ani, în documente, o regăsim sub numele de Plaiul Bratcovului.

Astăzi plăcuţele de identificare poartă înscris numele de str.Bratcov, dar întrucât râul vecin se numeşte tot Bratcov şi vechea denumire era Plaiul Bratcovului consider că este corectă denumirea de Strada Bratcovului.

După primul război mondial edilii locali au întocmit o documentaţie pentru extinderea Plaiului Bratcovului şi în aval de Calea Dorobanţilor, până la intersecţia cu strada Tudor Barbu, soldat aici urmând a se ridica locuinţe, iar strada trebuind să poarte denumirea de Strada Splaiului, după modelul Splaiului Independenţei din Bucureşti. Lipsa de interes a localnicilor pentru construcţia de locuinţe în această prelungire a făcut ca strada să se oprească la întâlnirea Căii Dorobanţilor.

Între stradă şi râul Bratcov este amplasat un dig de pământ care , proiectat în anul 1974, a fost realizat pe terenurile expropriate prin Decretul Consiliului de Stat nr. 48 din 31.III.1975 şi Decretul Prezidenţial nr. 201 din 18.VI.1976, pentru diminuarea efectelor inundaţiilor.

(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Broscăriei

Strada este amplasată în partea de sud a municipiului şi îşi datorează numele faptului că aici a existat până după 1950 un lac în care se strângeau apele provenite din ploile de primăvară şi se păstrau uneori până iarna. Acest fapt permitea broaştelor (animale amfibii din clasa batracienilor) să se simtă aici în largul lor.

Numele acesta ne parvine din secolul al XIX-lea şi nu a suferit nici-o modificare până în anul 2000.

Strada se derulează pe direcţia est-vest între Calea Dunării şi strada Ion Luca Caragiale având lungimea de 200 m şi lăţimea de 15,6 m ( din care 6,1 m sunt carosabilul).

Aproape paralel cu Strada Broscăriei, la numai 20 – 30 m spre sud a mai existat în sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea o stradă care lega Calea Dunării de Strada Vechii Roşiori (str. I.L.Caragiale de azi). Ea se numea strada Teleasa. Aceasta dispare în timpul celui de-al doilea război mondial ( 1939 – 1945) ca urmare a extinderii proprietăţilor vecine pe domeniul public al oraşului. Pe un plan al oraşului Roşiorii de Vede, întocmit în anul 1950 această stradă nu se mai regăseşte.

(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Buzești

Strada Buzești se numără printre puţinele artere care îşi păstrează denumirea aşa cum o întâlnim în documentele de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Numele acesta face trimitere la fraţii Buzeşti (Stroe Postelnicu, Preda Postelnicu şi Radu Clucerul) conducătorii necontestaţi ai boierimii oltene care au luptat alături de Mihai Viteazul şi poate ar fi bine să ne reamintim că legenda povesteşte despre faptul că oraşul Roşiorii de Vede a fost înfiinţat de acest voievod român. De altfel, nu putem să uităm că la mijlocul secolului al XIX-lea Cezar Boliac scria despre Roşiorii de Vede ca fiind fieful Buzeştilor şi Kalomfireştilor, ceea ce a influenţat desigur atribuirea acestui nume la strada pe care o analizăm.
Strada porneşte din bd. Sfânta Vineri, derulându-se pe direcţia nord-sud până în punctul în care str. 1 Mai se întâlneşte cu str. Gala Galaction.Lungimea ei este de 480 m iar lăţimea este de 16 m.
La numărul 2 se află una din intrările în curtea Şcolii Gala Galaction cu clasele I – VIII care îşi are adresa pe bulevardul Sfânta Vineri.
La numărul 18 se află un imobil care a găzduit în anul 1924 redacţia şi administraţia unei publicaţii lunare – REVISTA TUTUROR condusă de Constantin Bleescu şi C. Albany.
La numărul 16 se află o clădire ce, după naţionalizarea din anul 1950, este transformată din locuinţă în Dispensar T.B.C (la 30 decembrie 1951). Acest dispensar a funcţionat independent până în anul 1963 când clădirea şi curtea de 4.000 mp au fost preluate de Spitalul T.B.C.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Strada Aleea C.F.R.

Pe planul oraşului Roşiorii de Vede realizat la scara 1 : 2000 în anul 1950 această stradă nu există. Între spitalul vechi şi Fabrica de Ulei din Strada Republicii găsim doar terenuri cu destinaţie agricolă. Strada se va forma după 1953 când se vor construi aici blocuri de locuinţe – aşa-numitele „pavilioane C.F.R.” (parter şi un nivel), încălzite cu sobe. Mai târziu în această zonă se va construi cartierul de blocuri cunoscut sub numele de „Intim” (după numele complexului comercial amplasat la parterul blocurilor „L”).
Numele iniţial al străzii era Aleea Bloc C.F.R pentru că asigura accesul la cele opt pavilioane amintite mai sus.
Aleea începe din Strada Republicii şi se continuă în linie dreaptă spre apus pe o lungime de 400 m, încheindu-şi parcursul la poalele dealului ce mărgineşte oraşul la vest. Începută doar ca un simplu drum de acces la câteva case, strada are o lăţime mică, de numai 6,9 m din care partea carosabilă ocupă 3,9 m.
Aici sunt amplasate 10 case individuale numerotate poştal de la nr. 2 până la nr.18, fiind construite după anul 1960.
Blocurile de locuinţe au fost construite în perioada 1974-1979 ce totalizează 860 de apartamente.
Pe această stradă se găsesc următoarele blocuri de locuinţe: 2 A, 3ABCD ( scările A, B, C, D) L7, L8, PM1 (scările A şi B), PM2 (scările A şi B), PM3 (scările A şi B), bloc 4 (scările A şi B), bloc 5 (scările A şi B), Pavilioanele C.F.R. nr. 1-8, A1 ( scările A, B şi C), B1 (scările A şi B) , B2 (scările A şi B) , B3 ( scările A, B şi C), B4, B5 ( scările A şi B), B5PP (scările A, B şi C) ,B6 ( scările A şi B), T 924( cu şapte scări), fostele cămine de nefamilişti I.M.A.I.A. şi ROVA ( numite aşa după întreprinderile de care au aparţinut).
Pe această stradă ( pe partea din dreapta) s-a construit în anul 1979 un Atelier pentru Producerea şi Turnarea Spirtului ce aparţinea de fosta Întreprindere a Viei şi Vinului Teleorman, cu sediul în Roşiorii de Vede în str. Mihai Bravul. În prezent atelierul este închis, nemaifiind folosit de circa cinci ani.
Pe partea stângă a aleei C.F.R, în faţa fostului Complex Comerial „Intim”, a fost amenajată din anul 1990 o mică piaţă pentru desfacerea produselor agroalimentare de către producătorii individuali. Ea ocupă o suprafaţă de 180 mp şi constă din două mese de câte 20 m lungime şi 1 m lăţime confecţionate din beton şi acoperite cu o copertină metalică.
(sursa: Străzile din Roșiorii de Vede, autor Eugen Ovidiu Vlad)

Aleea 2 C.F.R.

Toate menţiunile făcute la Aleea C.F.R. privind înfiinţarea şi numele acestei străzi sunt valabile şi pentru Aleea 2 C.F.R.

Această arteră de circulaţie începe şi se termină, după ce face un semicerc pe partea sudică, în Aleea C.F.R.

Creată iniţial pentru câteva case , această stradă s-a extins ajungând în anul 2000 să cuprindă 34 locuinţe individuale în care se adăpostesc 110 roşioreni. Numerotarea poştală a caselor începe de la 1 şi 2 şi se încheie la nr. 41 şi respectiv nr. 22.

Toate aceste locuinţe sunt construite după anul 1960 şi au doar un singur nivel. Terenurile aferente caselor sunt de mici dimensiuni, iar gardurile spre stradă sunt confecţionate din plăci prefabricate din beton şi plase de sârmă montate pe cadre metalice.

Strada este în lungime de 380 m, are o lăţime medie de 4 m.

Strada Cantemir Vodă

Această stradă este situată în extremitatea sudică a municipiului pe partea stângă a căii ferate Roşiori Est – Turnu Măgurele.

Numele de Cantemir Vodă i-a fost atribuit pentru comemorarea lui Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei ( 1693 şi 1710 – 1711) şi erudit romancier, istoric şi filozof. Acest nume nu a fost schimbat din secolul al XIX-lea până astăzi.

Forma şi dimensiunile actuale ale străzii înglobează şi alte trei străzi de mai mici dimensiuni amplasate spre sud, respectiv strada C.A.Rosetti ( om politic, participant la revoluţia din 1848, luptător pentru Unire, partizan al revoluţiei burghezo-democratice din Europa, publicist ce a trăit între 1816 şi 1885) , strada Moroiu şi str. Golescu , care au existat până la cel de-al doilea război mondial ( 1939- 1945).

Începutul străzii este în Calea Dunării, imediat după ce se trece , spre Alexandria de pasajul la nivel peste calea ferată Piteşti – Roşiori Est – Turnu Măgurele ( km 197), iar sfârşitul este în plaiul de vii.

Cu lungimea de 280 m şi lăţimea de 6,6 m strada are pe partea dreaptă imobile cu un nivel, iar pe partea stângă rambleul C.F.R. unde sunt amplasaţi stâlpii de lemn ai reţelei telefonice ce însoţeşte calea ferată.

Aproape toate casele de aici sunt construite în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au un singur nivel şi garduri la stradă din lemn şi beton.

Prin capătul vestic al acestei străzi se realizează accesul la una din păşunile municipale cunoscută sub numele „la gater” ce are suprafaţa de 87,43 ha.

În această zonă locuitorii oraşului Roşiorii de Vede au deţinut importante suprafeţe de teren cultivat cu viţă de vie. În anii regimului totalitar dictaturii comuniste ( 1945 – 1989) toate viile de aici au fost scoase şi terenul era folosit pentru culturi agricole de plante cerealiere. După instaurarea regimului democratic, în baza Legii nr. 18/1991 proprietarii terenurilor pe care au fost viile şi-au primit suprafeţele solicitate, astfel că la data întocmirii acestei lucrări zona îşi recapătă aspectul şi destinaţia pe care le-a avut până să se dezlănţuie campania exproprierilor.

În conformitate cu normele prevăzute de Ordonanţa nr.43/1997 emisă de Guvernul României pentru reglementarea regimului drumurilor, această stradă a fost încadrată prin hotărârea nr. 4 din 24 februarie 1998 a Consiliului Local al Municipiului Roşiorii de Vede în categoria străzilor de folosinţă locală care asigură accesul la locuinţe şi pentru servicii curente sau ocazionale în zonele de trafic redus (categoria a IV-a).

Strada Ion Luca Caragiale

Este una din străzile cu valoare de simbol din municipiu, întrucât în perioada cât oraşul a fost în proprietatea mănăstirii Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, la apus de aliniamentul acesteia începea terenul liber ce aparţinea urmaşilor vechilor călăraşi ( în secolul XVI – XVII s-au numit „roşii” ) împropietăriţi aici de voievodul Mihai Viteazul.De aceea această stradă s-a numit aproape 100 de ani Vechii Roşiori.

Numele actual este al unuia dintre cei mai mari scriitori români ( n.1852- m.1912) de reputaţie internaţională, cunoscut mai ales prin piese de teatru, nuvele şi publicistică. Acest nume i-a fost atribuit la 1 ianuarie 1950 când aproape o treime din străzile oraşului îşi schimbă denumirile ca urmare a obligaţiilor impuse de regimul comunist condus de la Moscova.

Strada Ion Luca Caragiale începe de la intersecţia Căii Oltului cu Calea Carpaţilor şi cu str. Rahovei. După un parcurs de 2765 m pe direcţia nord – sud strada se termină la rambleul căii ferate Roşiori Est –Turnu Măgurele. Lăţimea străzii variază de la 20 m în partea de început până la 8 m la limita sudică datorită faptului că s-a creat în mai multe etape (de unde şi traseul sinuos pe care îl are).

Imobilele construite (numerotate pe stânga între 1 şi 159 şi pe dreapta între 2 şi 178) sunt în cea mai mare parte locuinţe individuale (241) construite noi sau refăcute din temelii, în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Dintre acestea doar cele de la numerele 28, 38 şi 47 mai păstrează caracteristici arhitectonice locale din prima jumătate a secolului.

Strada a suferit modificări la partea de început, ca urmare a unor decrete de expropriere şi demolare emise în deceniul al optulea, respectiv Decretul Prezidenţial nr. 45 din 31.III.1975 (la nr. 33) pentru o grădiniţă cu 240 locuri şi Decretul Prezidenţial nr. 91 din 2.IV.1976 (la nr. 5 şi 7) pentru blocuri de locuinţe. Ca urmare, din această perioadă datează Grădiniţa de copii nr.4 ( constyruită pentru o capacitate de 740 locuri) şi blocurile A1, A2 şi A3

Pe această stradă sunt amplasate: Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” cu clasele I-VIII construită în anul 1964 ce în anul 2000 avea 1189 elevi(la nr. 2-6), Dispensarul sanitar-veterinar (la nr.8) ,corpul de clădiri cu săli de clasă al Liceului Tehnic „Emil Racoviță” construit în anul 1953 (la nr.1), sediul şi fostele ateliere de răchitărie ale Ocolului Silvic (la nr. 38-42), cimitirul vechi (la nr. 124) cu o suprafaţă de 16.800 mp şi Biserica Sfântul Ilie (la nr. 149). Această biserică datează din 1804 şi a fost refăcută din zid de Andrei Deşu în 1833, iar, apoi, renovată în 1914 de enoriaşi. Construcţia nouă prăsnuită la 18 mai 1833 a luat locul unei biserici din lemn construită de Biv Val Vistier Neagu Mălurescu, notabil al oraşului. Numele său îl vom găsi la una din străzile oraşului. Biserica Sf.Ilie are hramul Proorocului Ilie şi al voievozilor Mihail şi Gavril şi Mucenic Haralambie. Biserica Sfântul Ilie a administrat în anii secolului al XX-lea cimitirul vechi de pe str. I.L.Caragiale. Acesta s-a mai numit Cimitirul din Vale. În anul 1931 acest cimitir avea o suprafaţă de 8374 mp şi era în grija bisericii Sfânta Cruce. În curtea bisericii în anul 1967 s-a ridicat un monument simplu în amintirea eroilor căzuţi în războiul purtat de România în 1941 – 1945. Această biserică este inclusă pe lista naţională a monumentelor de arhitectură la numărul 35 B 197.

O caracteristică proprie acestei străzi o constituie profilul foarte bombat al părţii carosabile,realizat în momentul când s-a făcut pietruirea ei – începutul deceniului al VII-lea secolului trecut. Acest profil a permis realizarea unor rigole adânci care, de la intersecţia cu str. Sf. Teodor spre sud, preiau cantităţi importante din apele pluviale aduse aici prin şanţurile străzilor ce coboară de pe dealul din partea vestică a oraşului.

Pe planul oraşului Roşiorii de Vede întocmit în anul 1931 de ing. Grigore Ionescu între str. I.L.Caragiale şi Calea Dunării , apare la câţiva metri spre sud de strada Broscăriei şi paralel cu ea, strada Teleaşă care astăzi nu mai există. Ea a dispărut înainte de 1950 ca urmare a extinderii abuzive a proprietăţilor vecine peste domeniul public –drum care nu-şi avea utilitate întrucât nici-o casă nu avea ieşire aici.

Strada (Calea) Carpaţilor

Una din arterele de circulaţie rutieră locală – calea Carpaţilor s-a conturat ca una dintre străzile principale ale oraşului încă de la jumătatea secolului al XIX-lea şi mult timp a fost, alături de Calea Dunării, artera care asigura tranzitarea oraşului către Piteşti şi implicit către Transilvania, de unde i se trage şi numele. În prezent este strada cea mai importantă din jumătatea nordică a oraşului, constituind artera colectoare a traficului din zona respectivă.

În perioada 1942-1949 calea Carpaţi a purtat numele de General Dănescu comemorând un rosiorean (al cărui nume complet este Ioan P. Dănescu) ce a fost comandantul Brigăzii 8 Cavalerie în timpul campaniei din Est, în al doilea război mondial. El a căzut eroic în luptele de la Bug, fiind avansat „post – mortem” la gradul de general şi decorat în octombrie 1941 cu ordinul militar Mihai Viteazul.

Din anul 1950 strada a purtat timp de 15 ani numele unui ofiţer din Armata Roşie a Uniunii Sovietice – General Tolbuhin (Feodor Ivanovici) ce s-a remarcat mai ales în luptele pentru apărarea Stelingradului.

Pentru puţin timp strada s-a mai numit şi cpt. Aurel Drăgoescu, comemorând un alt roşiorean căzut în primul război mondial. Sub acest nume se fac primii 600 m de pavaj în anul 1940.

Strada îşi are originea la intersecţia Rahovei cu str. Ioan Luca Caragiale şi Calea Oltului. Ea se sfârşeşte la Staţia C.F.R. Roşiori Nord după ce urmează un parcurs foarte drept pe direcţia sud-nord pe 1620 m. Lăţimea de 20 m dovedeşte că este una din străzile relativ noi, mai ales că în perioada în care s-au realizat alinierile de străzi în Roşiorii de Vede (sfârşitul secolului al XIX-lea) nu întâlnim nici-o referire că ar fi fost nevoie de o asemenea acţiune pe Calea Carpaţilor.

Pe partea dreaptă numerele 2 – 10 sunt ocupate de Cinematograful Modern, iar ultimul număr este la calea ferată Bucureşti – Roşiori Nord – Craiova.

În anii ce au urmat celui de-al doilea război mondial, odată cu deschiderea căii ferate Bucureşti – Roşiorii de Vede – Craiova (1947) strada este pavată cu piatră fasonată (cubică).

Pe această stradă sunt aproximativ 100 de case individuale şi blocurile 311 ( cu scările A, B, C, D), 400, 401, 402, 403, 404, 405, 406, 409, 410( scările A, B, C, D) şi 411 ( cu scările A, B, C).

Casele individuale sunt în cea mai mare parte ridicate după anul 1950, au curţi şi grădini mici şi rareori au mai mult decât un singur nivel. Dintre ele doar cele amplasate la nr. 16, 17, 19, 30, 32 şi 37 au arhitectura şi împrejmuirile caracteristice caselor ce aparţineau persoanelor înstărite din oraş în prima parte a secolului al XIX-lea.

Pe această stradă sunt amplasate câteva obiective social-culturale şi economice ce trebuie menţionate întrucât ele au făcut ca această arteră să fie considerată o strada principală. Este vorba despre sediul Trezoreriei (primul imobil de pe partea stângă), fostul Cinematograf Modern cu 500 locuri (la nr. 10) dat în folosinţă la 1 Mai 1968, fostul Cinematograf Carpaţi ( la nr. 20) dat în folosinţă la 3 decembrie 1936 sub numele de Cinematograful A.R.P.A. (Asociaţia Română de Propagandă a Aviaţiei) cu 300 locuri – înscris pe lista monumentelor istorice la poziţia 350.210, Grădina Publică „Mihail C. Mănciulescu” – parc în suprafaţă de 29.700 mp (la nr. 21), Spitalul CARITAS cuplat cu Policlinică ( la nr. 25-33) dat în folosinţă în anul 1984 cu 430 paturi, Atelierul de prestări servicii ale Cooperaţiei Meşteşugăreşti MAROMET, Şcoala Gimnazială „Dan Berindei” cu clasele I – VIII (la nr. 40) dată în folosinţă în anul 1970, Biserica Creştină Baptistă (la nr. 54) înfiinţată în anul 1995 într-o locuinţă individuală, blocurile de locuinţe amintite mai sus (amplasate pe partea stângă a străzii) având parter şi patru etaje, Şcoala Gimnazială „Zaharia Stancu” cu clasele I – VIII dată în folosinţă la 15 septembrie 1979, în acelaşi corp de clădire cu Grădiniţa de Copii nr. 6 (la nr. 75-77) , fostul Atelierul de Cherestea TRAFAG (la nr.81) într-un fost gater, rechiziţionate în anul 1952 de la urmaşii familiei Anghel Arizan, Sediul şi Baza de Producţie a S.C. ANTREPRENORUL S.A. – societate de construcţii care sub numele de I.C.M.T. a construit în perioada 1976-1987 cea mai mare parte a blocurilor de locuinţe din Roşiorii de Vede, Parcul Tineretului (actual „Nicolae Bălcescu”) a cărui amenajare a început în aprilie 1952 cu un stadion de fotbal (acum dispărut) şi căruia i s-a adăugat un teatru în aer liber şi un strand cu două bazine (1972).

Calea Carpaţilor se termină cu o piaţetă utilizată pentru parcarea mijloacelor de transport în comun şi individuale ale celor care utilizează serviciile Autogării Liltrans şi Staţiei C.F.R. Roşiorii de Vede. Aceasta din urmă funcţionează din anul 1947. Construcţia nouă folosită astăzi a fost realizată în anul 1960. Staţia C.F.R. este în acelaşi spaţiu cu Depoul de locomotive, Atelierul pentru Reparaţii de Vagoane, Atelierul de Zonă şi Turnul de Apă Potabilă. Fiind un nod important de cale ferată( între Bucureşti – Craiova şi Piteşti – Turnu Măgurele sau Alexandria) staţia dispune de 28 linii, din care 4 pentru trenuri de călători, 5 pentru trenuri de marfă, 9 pentru triaj, 2 pentru revizie vagoane de călători, 2 pentru depozite de vagoane, 2 linii de tragere, 1 linie pentru cântar ( 100 to) 1 linie pentru reparaţii şi 1 linie I.F.T.E. Pe aici circulă zilnic aproximativ 61 trenuri de marfă în tranzit, 38 trenuri de călători în tranzit, 18 trenuri de călători formate, 18 trenuri de călători primite şi 6 trenuri de marfă formate. Regulatorul de Circulaţie pe calea ferată, înfiinţat aici în anul 1955, conduce şi coordonează circulaţia tuturor trenurilor din judeţele Dolj, Olt şi Teleorman.

În dreptul fostului Atelier de Cherestea TRAFAG Calea Carpaţilor este traversată de calea ferată uzinală ce lega această unitate şi fosta Fabrică de Ulei (aflată în conservare) (din bd. Republicii) de Staţia C.F.R Roşiori Est.

Principalul traseu urban de transport în comun pentru călători, cu autobuzul, înfiinţat în anul 1961, circulă pe strada Carpaţi, str. Rahovei şi Calea Dunării.

Aspectul străzii a fost mult modificat prin exproprierile şi demolările făcute prin Decretul Consiliului de Stat nr. 223 din 1972 pentru teren la imobilele de la nr. 76, 78 şi 80, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 516 din 1972 – imobilele şi terenurile de la nr. 45, 47, 49 şi 51 (pentru blocuri de locuinţe) ,prin Decretul Consiliului de Stat nr. 409 din 1976 la nr. 4 (pentru blocuri de locuinţe) Decretul Consiliului de Stat nr. 490 din 1978 imobile şi terenuri la nr. 25, 27 A, 29,31 şi 33( pentru Spitalul CARITAS), Decretul Prezidenţial nr. 142 din 1978 la terenuri la nr. 82, 84, 88, 90,92 şi 94 (pentru Fabrica de Brânzeturi din str. Sănătăţii) şi Decretul Consiliului de Stat nr. 294 din 1979 imobile şi terenuri de la nr. 53, 55, 57, 57 A, 57 B, 59, 61, 63, 65, 67 şi 69 (pentru locuinţe în blocuri).

Aleea A Carpaţi

Pe partea stângă a străzii Carpaţilor, între casele individuale ( după numărul 43) şi blocul 311 se deschide o mică alee pe care se află două locuinţe.

Iniţial ( în anii 50 ai secolului al XIX-lea) această stradă era de fapt o fundătură ce începea din Calea Carpaţilor şi se oprea într-un loc viran. În prezent strada aceasta face legătura între Calea Carpaţilor şi aleile blocurilor din zona denumită „Sănătăţii”.

Atât lungimea cât şi lăţimea acestui drum sunt de dimensiuni reduse. Lungimea este de doar 4,5 m, iar lăţimea nu depăşeşte 3,5 m.

În cursul vremurilor aleea a mai avut numele de Aleea A Tolbuhin, întrucât la înfiinţarea ei Calea Carpaţilor a purtat numele generalului sovietic despre care am scris mai sus.

Numele ofiţerului sovietic a fost schimbat la această alee odată cu cel al străzii la care este racordată, în anul 1964, după ce Partidul Muncitoresc Român adoptă „Declaraţia din aprilie” prin care partidul şi România îşi manifestă independenţă faţă de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice.

Deşi nu a fost niciodată o stradă mare, Aleea A Carpaţi a fost şi ea modificată prin exproprierea stabilită conform Decretului Consiliului de Stat nr. 510 din 20.XII.1972, la terenul imobilului de la nr. 2, pentru construcţia blocurilor de locuinţe învecinate.

Această arteră de circulaţie este încadrată în categoria a IV-a de străzi întrucât ea este folosită doar de cei care locuiesc aici şi în foarte mică măsură de roşiorenii ce-şi au domiciliul în blocurile din zona „Sănătăţii” şi doresc să ajungă în Calea Carpaţilor.

Aleea B Carpaţi

Deşi poartă numele de alee, strada este practic o fundătură care începe din Calea Carpaţilor, pe partea dreaptă, după imobilul cu numărul 96.

Aici sunt numai locuinţe individuale ce poartă numere poştale de la 1 şi 2 până la 13 şi respectiv 8. Cei 59 de locuitori, grupaţi în 16 familii, au la dispoziţie 13 case cu un singur nivel, înconjurate de curţi şi grădini de mici dimensiuni.

Şi acest drum a purtat numele de Tolbuhin în primii ani după înfiinţare, ca urmare a faptului că strada din care începe – Calea Carpaţilor, a fost botezată cu acest nume şi l-a purtat în perioada 1950 – 1964.

Calea de acces este amenajată cu nisip şi balast compactat direct pe pământ. Nu există trotuare întrucât pe toată lungimea de 176 m distanţa între împrejurimile de pe părţile laterale ale străzii nu depăşeşte 4 m.

Fundătura Carpaţi

Această stradă s-a format în prima jumătate a secolului trecut prin construirea de locuinţe pe terenuri scoase din întinsele grădini aflate în spatele caselor cu adresa pe Calea Carpaţilor.

Strada a purtat numele de fundătura Carpaţi chiar şi în perioada (1950 – 1964) când Calea Carpaţilor, din care începea, s-a numit str. mareșal Tolbuhin.

Locuinţele roşiorenilor de pe acestă stradă au apărut pe măsură ce proprietarii de terenuri au vândut „locuri de casă” diminuându-şi suprafeţele ce constituiau grădini ale caselor cu acces în Calea Carpaţilor.Aceste grădini erau arar cultivate cu plante cerealiere, dar când cererea de terenuri pentru construcţia de case a devenit mai mare, începând cu deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, proprietari au folosit oportunitatea aceasta pentru a valorifica favorabil terenuri care la mulţi nu aducea nici-un venit în primul rând pentru că nu avea cine să se ocupe de cultivarea lui. Majoritatea locuitorilor din partea de nord a Căii Carpaţilor erau angajaţi ca lucrători la Fabrica de Ulei, la Moara Colţatu ( fostă Arizan) sau la Spitalul care funcţionau în această zonă.

Cele câteva case construite aici au înfiinţat drumul de acces care la începutul anilor ’40 devine fundătura Carpaţi. Extinderea acestei străzi şi mai ales creşterea numărului de locuinţe, este legată de necesitatea lucrătorilor feroviari din Roşiorii de Vede de a-şi stabili domiciliul aproape de Staţia C.F.R. amplasată în nordul oraşului. Construcţia staţiei s-a realizat în anii celui de-al doilea război mondial, iar darea în folosinţă s-a făcut în anul 1947. Această staţie asigură legătura directă cu capitala ţării. Până la această dată roşiorenii care vroiau să meargă la Bucureşti cu trenul utilizau Staţia C.F.R. Roşiori (actualmente completată cu determinativ „Est”). Aici se îmbarcau în trenuri care îi transportau până la Piteşti unde „schimbau trenul” pentru a ajunge la Bucureşti. Construcţia căii ferate Bucureşti – Videle – Roşiorii de Vede, care a influenţat apariţia sau dezvoltarea unor străzi din partea de nord a oraşului, a scurtat distanţa dintre Roşiori şi Bucureşti cu 100 km.

Începutul fundăturii este în Calea Carpaţilor, pe partea dreaptă, după imobilul de la numărul 108. Ea are o lungime de 172 m şi o lăţime de 3,6 m măsurată între gardurile de pe părţile laterale.

Strada Călușari

Între străzile din municipiul Roşiorii de Vede, strada Căluşari se poate identifica cu mare uşurinţă deoarece cea mai nordică locuinţă roşiorează se află la capătul ei.

Din secolul al XX-lea strada nu a mai purtat alt nume, cu excepţia faptului că la începutul secolului, ea se înregistra ca Strada Căluşarilor, probabil ca urmare a faptului că aici locuia grupul de oameni care executau acest joc, cu ocazia sărbătorii Rusaliilor (până prin anii ‘60) atât în Roşiorii de Vede cât şi în multe alte localităţi în care predominau activităţile agricole.

Ca amplasament strada se situează în partea nord-estică a municipiului, avându-şi obârşia la intersecţia cu strada 1 Decembrie şi sfârşind în rambleul căii ferate uzinale ce leagă staţia C.F.R Roşiori Est de Fabrica de Ulei din bd. Republicii. Strada are lungimea de 720 m lăţimea de 6,20 m

Dintre casele existente, cea de la nr. 46 mai păstrează elemente de construcţie care o datează ca fiind construită în jurul anului 1930. Celelalte imobile sunt realizate integral, sau au suferit modificări ce le-au schimbat complet înfăţişarea, după anul 1950.

Aflată lângă calea ferată şi între cele două staţii C.F.R. Roşiori Nord şi Roşiori Est, dezvoltarea străzii a fost destul de mult influenţată de complexul de activiţăţi pe care le generează transporturile feroviare. Mai întâi trebuie să menţionăm că plasarea străzii la sud de rambleul căii ferate a ferit-o de inundaţii. Astfel, deşi în secolul trecut roşiorenii au fost afectaţi de cel puţin trei revărsări ale râurilor cu care se învecinează ( în anii 1926, 1940 şi 1975) această zonă nu a fost nicicum afectată.

Salariile oferite lucrătorilor feroviari, într-un oraş în care până în 1964 preocuparea principală era agricultura, au atras aici familii ai căror bărbaţi au lucrat în transportul C.F.R. Retribuţiile le-au permis să obţină venituri cu care şi-au construit locuinţe şi au amenajat curţile aşa fel încât la jumătatea secolului al XX-lea strada avea un aspect îngrijit şi era locuită de oameni cu oarecare stare materială. În aceste condiţii nu este de mirare că această stradă a fost printre primele străzi, din afara zonei centrale, care au fost pavate la începutul anilor ‘60 ai secolului al XX-lea.

Fundătura I Căluşari

Dintre cele trei fundături care s-au creat prin desprinderea lor din str. Căluşari, ca urmare a vânzării ca „locuri de casă” a terenurilor şi respectiv, construirea locuinţelor în fostele grădini care se situau între Calea Carpaţilor şi strada Căluşari, această fundătură este singura care a luat fiinţă în prima jumătate a secolului.

Traseul în lungime de 185 m şi cu lăţimea de 3 m porneşte spre vest din strada Căluşari după imobilul cu numărul 49 şi se opreşte la limita proprietăţilor particulare

Întrucât fundătura s-a creat prin cumpărarea, mai ales de către familii cu venituri mici,a unor bucăţele de teren pe care să-şi construiască o casă, grădinile şi curţile sunt mult mai mici decât ale celor din strada Căluşari.

Şi locuitorii acestei fundături au lucrat, iar unii chiar mai lucrează , în sistemul transporturilor feroviare, dar trebuie să remarcăm că pe această stradă au locuit câţiva fântânari (mici meseriaşi care făceau fântâni la gospodăriile populaţiei) ce au fost solicitaţi atât în oraş cât şi în satele învecinate.

Fundătura II Căluşari

A apărut odată cu exodul populaţiei rurale către Roşiorii de Vede, mai ales, datorită importanţei nodului de cale ferată constituit aici după darea în folosinţă a magistralei C.F.R. Bucureşti – Roşiori N – Craiova ( 1947).

Fundătura începe, evident, din strada Căluşari după locuinţa ce poartă numărul poştal 53, cu o casă înainte de calea ferată uzinală dintre staţia Roşiori Est şi Fabrica de Ulei.

După ce parcurge pe direcţia est-vest 200 m cu lăţimea de 6,6 m strada se încheie la limita din spate a proprietăţilor particulare ce au intrarea în Calea Carpaţilor.

Aproape toate casele sunt construite după anul 1960, sunt înconjurate de terenuri aferente (curţi şi grădini) de mici dimensiuni şi au împrejmuiri din plăci prefabricate din beton sau şipci de scândură.

Fundătura III Căluşari

La jumătatea secolului al XIX-lea s-a dat în folosinţă o cale ferată uzinală ce face şi în preznt legătura între staţia C.F.R Roşiori Est (Gara veche) şi fosta Fabrică de Ulei (părăsită din anul 1996) de pe bd. Republicii. De-a lungul rambleului acesteia s-a format Fundătura III Căluşari. Ea începe din capătul străzii Căluşari şi de-a lungul timpului s-a extins astfel încât în prezent urmează calea ferată uzinală până la Calea Carpaţilor, făcând improprie denumirea de „fundătură”.

Deşi în principal strada urmează direcţia est-vest pe partea stângă a căii ferate după imobilul cu numărul 15 face un semicerc ce ocoleşte spre nord rambleul după care, în dreptul imobilului cu nr. 31 revine pe partea stângă a terasamentului.

Casele au un singur nivel. Ele sunt construite după anul 1970.

Accesul din Calea Carpaţilor se face printr-o potecă îngustă care, deşi acoperită cu beton, nu permite circulaţia vehiculelor cu o lăţime mai mare de doi metri întrucât imobilele existente au fost construite foarte aproape de calea ferată uzinală.

Şi, pentru că această stradă este practic derulată pe lângă calea ferată uzinală trebuie să spunem câteva cuvinte despre această amenajare ce a influenţat circulaţia atât aici cât şi pe alte străzi pe care le traversează: Calea Carpaţilor şi Bulevardul Republicii.

Necesitatea transportului seminţelor de floarea soarelui direct din gară la Fabrica de Ulei ( dată în funcţiune în anul 1943) căreia între anii 1946 – 1948 i s-a adăugat o baterie de patru extractoare pe bază de benzină de extracţie, a dus la construirea acestei căi ferate uzinale. În lungime de 3,5 km ea a fost dată în folosinţă în anul 1955.

Preluarea vagoanelor cu materie primă pentru Fabrica de Ulei se făcea din Staţia C.F.R Roşiori Est. Dar nu numai Fabrica de Ulei beneficia de această cale ferată. Ea deserveşte şi Atelierul de prelucrare a Lemnului („Trafag”) înfiinţat în anul 1958 în localul morii care a aparţinut industriaşului local „Colţatu”. După ce în deceniul al optulea al secolului al XX-lea se construieşte cartierul de locuinţe cuprins între aleea Parc Nord şi aleea C.F.R. aceeaşi cale ferată uzinală va fi utilizată şi de vogoanele cisternă care erau descărcate de combustibil în curtea Fabricii de Ulei în câteva depozite subterane. Combustibilul era preluat din depozite de autocisterne care îl descarcă apoi în rezervoarele fiecărei centrale termice în parte (astăzi nu mai este cazul întrucât sistemul centralizat de termoficare a fost desființat).

Strada Soldat Nicolae Cotelici

Strada Crişan

Printre străzile ce provin din „oraşul vechi” al secolului al XIX-lea strada Crişan poate trece neobservată întrucât organizarea ei în apropierea bisericii Sf. Adormire a Maicii Domnului îi crează o disponibilitate spre viaţa patriarhală, stare de care s-au bucurat pe deplin locuitorii de aici.

Primul nume cunoscut al acestei artere de circulaţie – strada Bleeştilor, vine din anii secolului al XIX-lea şi se datorează familiilor cu acest nume ce au locuit aici. Şi astăzi se mai întâlnesc în Roşiorii de Vede familii care au numele Bleescu.

Din anul 1950 strada primeşte numele actual pentru comemorarea unuia dintre conducătorii răscoalei populare din Transilvania ce a avut loc în anul 1784. „Crişan” este de fapt porecla conducătorului iobagilor din Zarand, numele său fiind Marcu Giurgiu.

Strada îşi are obârşia în Calea Dunării şi parcurge pe direcţia vest-est 230 m până întâlneşte strada Agricultori. Lăţimea acestei străzi liniştite este de 15,2 m (măsurată între limitele proprietăţilor de pe cele două părţi) din care 6,3 m sunt ocupaţi de partea destinată circulaţiei vehiculelor.

Strada Alexandru Ioan Cuza

Această arteră de circulaţie este o stradă centrală care până la jumătatea secolului al XX-lea a purtat numele de Strada Basarabilor. Basarabii sunt membrii familiei de boieri care a dat domnitorii Ţării Româneşti tip de 400 ani. Biserica Sf. Dumitru, aflată în vecinătatea oraşului Roşiorii de Vede pe malul stâng al râului Vedea, a fost ridicată în timpul lui Neagoe Basarab ( 1512 – 1521) şi acest monument a influenţat opţiunea roşiorenilor pentru atribuirea numelui la una din cele mai importante străzi.

Numele actual i-a fost atribuit în anul 1948 şi el a aparţinut primului suveran, şef de stat al României între anii 1859 – 1866. De numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza se leagă evenimentul istoric al unirii principatelor române, Moldova şi Tara Românescă.

Strada ce îşi are parcursul pe direcţia est-vest, începe din str.Renaşterii şi se termină la str. Stelian Popescu,sergent. Ea are lungimea de 795 m şi lăţimea de 10 m din care carosabilul ocupă în partea de început a străzii 6 m, iar de la intersecţia cu str. Ion Luca Caragiale până la capăt 8,5 m.

Strada a suferit modificări în a doua jumătate a secolului al XX-lea ca urmare a demolărilor masive realizate în baza decretelor Consiliului de Stat nr. 313 din 1976 (pentru internat şcolar) nr. 368 din 1977 (la nr. 2 – 8 A şi 7 – 9 pentru blocuri de locuinţe), nr. 165 din 1985 (la nr. 26 şi 28 pentru centrală termică), nr. 406 din 1986 şi nr. 135 din 1989 (la nr. 12 şi 14 pentru blocuri de locuinţe).

Astăzi strada începe cu un cartier de blocuri de locuinţe având parter şi patru etaje. Aceste blocuri au adresa pe str. Renaşterii şi doar blocul R 6 este înscris pe str. A.I.Cuza.

Casele individuale, în număr de 45, sunt înconjurate de curţi având suprafaţa medie de câteva sute de metri pătraţi.Ele sunt numerotate de la 11 (partea stângă ) şi 16 (partea dreaptă) până la numerele 43 şi respectiv 40.

Majoritatea dintre locuinţe sunt construite în a doua jumătate se secolului al XX-lea, din cărămidă, cu un singur nivel.

La numărul 30 au fost construite în deceniul al VII-lea al secolului lal XX-lea trei blocuri de locuinţe, având parter şi un etaj, ce se încălzesc cu sobe proprii.

Pe această stradă la nr.1 funcţiona din anul 1977 Casa de Cultură Municipală într-un imobil naţionalizat în anul 1950, astăzi aici fuuncționând sediul Protoieriei (din anul 2004).

Casa de cultură orăşenească Roşiorii de Vede s-a înfiinţat în anul 1954. Ea a fost renumită până în anul 1968 prin orchestra profesionistă de muzică populară „Orzişorul” condusă de Mieluţă Marinescu şi Nicu Ţăranu. Odată cu înfiinţarea judeţului Teleorman (1968) această orchestră a fost transferată la Alexandria.

Imobilul în care funcţionează acum Protoieria este inclus pe lista naţională a monumentelor de arhitectură la poziţia 35.B.211. De asemenea pe aceeaşi listă figurează la poziţia 35.B.225 şi locuinţa de la numărul 24.

Strada Ceauş Mitrea

Ceauş Mitrea Anastase este unul dintre roşiorenii care au luptat pentru cauza Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, remarcându-se în evenimentele de la Roşiorii de Vede .

Termenul de „ceauş” a apărut în limbajul administrativ şi militar românesc cu sensul de grad militar inferior, urmând stegarului şi odobaşei. Acest grad a fost utilizat în secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea la compania de călăraşi (slujitori domneşti) cu sediul în Roşiorii de Vede care păzeau graniţa Ţării Româneşti în judeţul Teleorman.

În secolul al XIX-lea călăraşii de la Roşiorii de Vede îşi încetează activitatea întrucât după pacea de la Adrianopol ( 1829) Raiaua Turnu,creată de Imperiul Otoman ( 1420) pentru asigurarea dominaţiei otomane, se desfiinţează şi graniţa Ţării Româneşti se mută pe Dunăre.

Faptul că au existat oameni al căror nume de familie era cel de ceauş dovedeşte o continuitate istorică în Roşiorii de Vede. Este vorba despre existenţa unor urmaşi ai călăraşilor – oameni care nu erau impuşi servituţilor stabilite de Biserica Sf. Spiridon din Bucureşti pentru că funcţia militară le dădeau tuturor urmaşilor dreptul de a avea proprietăţi libere.

Nu este de mirare că asemenea roşioreni, în corpul cărora a curs din totdeauna sânge de oameni liberi, s-au alăturat revoluţionarilor paşoptişti. De aceea trebuie să reamintim cititorului că oraşul Roşiorii de Vede a fost centrul revoluţionar în timpul Revoluţiei de la 1848 desfăşurată în Ţara Românească.

Nici numele acestei străzi, situată în zona apropiată de centrul municipiului, nu a suferit vreo schimbare faţă de cel pe care-l purta la finele secolului al XIX-lea.

Începutul străzii se situează la intersecţia cu Calea Dunării. După un parcurs în linie dreaptă pe direcţia est-vest în lungime de 330 m strada, ce are lăţimea de 15,5 m ( din care 6,4 m parte carosabilă) se sfârşeşte la întâlnirea cu strada Ion Luca Caragiale.

Imobilele de aici sunt doar locuinţe individuale, cele mai multe cu un nivel, amplasate foarte aproape de stradă şi având în spate grădini de zarzavat, plantaţii de pomi fructiferi şi viţă de vie.

Strada Ceauş Firică

Este cunoscut faptul că în anul 1812 oraşul Roşiorii de Vede (cunoscut la acea vreme sub denumirea de Ruşi – de – Vede) s-a extins pe terenul urmaşilor vechilor călăraşi împroprietăriţi aici de domnitorii Ţării Româneşti pentru care asigurau paza graniţei româneşti din judeţul Teleorman. Printre urmaşi foştilor „roşii” care au acceptat să-şi pună terenul la dispoziţia roşiorenilor ce voiau să scape de obligaţiile stabilite de proprietarii oraşului – Biserica Sf. Spiridon Nou din Bucureşti (din 1769) se aflau familii ce purtau numele funcţiei militare deţinută de strămoşi în secolul al XVII-lea. Una din funcţiile militare deţinute din secolul al XIX-lea de slujitorii din Roşiorii de Vede a fost cea de „ceauş” – ajutorul iuzbaşei (comandantul a 50-80 de oameni).

Dintre roşiorenii ce provin din spiţa vechilor călăraşi Ceauş Andrei Firică s-a remarcat ca luptător activ pentru cauza revoluţiei de la 1848 care în Teleorman şi-a avut centrul la Roşiorii de Vede.

Din această cauză una din străzile care s-au format în secolul al XVII-lea pe terenul obţinut de la călăraşi a primit numele unuia dintre roşiorenii care prin numele său cumulează evenimente deosebit de importante în istoria oraşului – împroprietărirea călăraşilor de însăşi Mihai Viteazul, extinderea oraşului şi participarea roşiorenilor la revoluţia din anul 1848.

Numele acestei străzi, situată în partea sud-estică a municipiului, nu a suferit nici o schimbare în secolul al XX-lea.

Cu un traseu sinuos, caracteristic drumurilor vechi, strada Ceauş Firică începe din strada Ion Luca Caragiale şi după un parcurs de 600 m (cu lăţimea medie de 15 m) se opreşte în Calea Dorobanţilor pe partea stângă a acesteia. Casele s-au construit în a doua jumătate a secolului trecut şi sunt înconjurate de curţi şi grădini.

Merită să reţinem faptul că în prima jumătate a secolului al XX-lea biserica Sfânta Cruce avea adresa pe str.Ceauş Firică şi funcţiona sub numele de biserica Sf.Vineri Mare. Această biserică îşi are acum adresa pe strada Avram Iancu.

Strada Decebal

În apropierea staţiei C.F.R. Roşiori Est se află puţine străzi care, deşi s-au dezvoltat în funcţie de activităţile economice organizate în zonă, nu şi-au creat acces direct la zona comercială a acestei porţi a urbei. Printre acestea se numără şi strada Decebal. Ea poartă numele regelui dac ( 87 – 106) cunoscut îndeosebi pentru războaiele purtate împotriva Imperiului Roman.

Încă din secolul al XIX-lea când s-a făcut prima atribuire de nume pentru străzile oraşului Roşiorii de Vede şi până astăzi nu a existat vreo autoritate locală care să-şi permită să schimbe acest nume ce simbolizează originea daco-romană a poporului român.

Această arteră de circulaţie are lungimea de 500 m şi lăţimea de 12,2 m.

Începutul străzii Decebal se află în strada Mihai Bravul. După ce-şi urmează parcursul pe direcţia nord-sud (paralel cu Bulevardul Sfânta Vineri) această arteră de circulaţie se sfârşeşte la întâlnirea cu strada Soldat Petre Atanasiu.

Pe această stradă nu sunt amplasate unităţi economice sau comerciale şi nici instituţii publice, ea fiind destinată doar locuirii.

Construcţiile amplasate pe strada Decebal sunt case individuale, numărul lor ridicându-se la 43.

Numerotarea poştală a imobilelor amplasate pe strada Decebal începe de la numărul 1 şi continuă cu numerele fără soţ, pe partea din stânga, până la nr. 11 A. Pe partea din dreapta prima casă are numărul 2 iar celelalte au numere cu soţ până la ultima casă ce poartă nr. 34.

Strada Alexandru Depărăţeanu

Această stradă amplasată în zona sud-vestică a municipiului este una dintre cele mai vechi străzi roşiorene şi se numără printre cele cărora nu li s-a schimbat numele în secolul al XX-lea.

Numele pe care îl poartă a fost atribuit încă din secolul al XIX-lea pentru a ne reaminti de poetul, dramaturgul şi traducătorul născut la Roşiorii de Vede în anul 1831 (m.1865) . Alexandru Depărăţeanu s-a remarcat şi ca personalitate politică a vremii. În anul 1860 el devine subprefect la Plasa Târgului (cu reşedinţa la Roşiorii de Vede), iar la 15 noiembrie 1864 este ales deputat de Teleorman la Camera Legislativă.

Strada cu o lungime de 200 m şi o lăţime de 10 m începe din Bulevardul Sfânta Vineri, merge pe direcţia vest-est şi se termină în Bulevardul Comercial.

La intersecţia cu strada Cloşca este amenajat un mic spaţiu verde (200 mp) pe locul unde se află ruinele fundaţiei bisericii Sfântul Nicolae construită la 1780.

În cimitirul ce a aparţinut bisericii s-au găsit dovezi ale locuirii umane din secolul al XV-lea, ceea ce confirmă plasarea oraşului feudal în spaţiul cuprins între biserica Sf. Spiridon şi biserica Sf.Nicolae.

Strada a suferit unele modificări în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 20 din 1974 prin care s-au expropriat terenuri de la nr. 1 şi nr. 9 pe care s-a construit un depozit de mobilă aparţinând fostei Întreprinderi Comerciale de Stat Teleorman.

Strada Soldat Alexandru Dobrescu

Aceasta este o stradă care la începutul secolului al XIX-lea făcea parte din „oraşul vechi” sau „oraşul din vale”.

Până în deceniul al treilea al secolului al XX-lea această stradă a purtat numele de strada Popa Viscol după unul dintre notabilii oraşului. Actualul nume a aparţinut unuia dintre roşiorenii morţi în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului ( 1916-1918).

Cu lungimea de 350 m şi lăţimea de 16 m strada urmează direcţia de la nord -vest spre sud – est, începând din Calea Dunării şi terminându-se la Bulevardul Comercial.

Pe partea stângă a străzii, pe locul unui fost teren aflat mult timp sub apă, s-a construit o hală de producţie (parter plus două etaje) ce aparţine cooperativei meşteşugăreşti SOCOM MAROMET.

Tot pe această parte a străzii unde nu sunt amplasate locuinţe, funcţionează sediul Secţiei Roşiorii de Vede a Companiei Naţionale Apele Române S.A. – Direcţia Apelor Argeş-Vedea.

Casele individuale de pe partea din dreapta a străzii au un singur nivel şi sunt construite în a doua jumătate a secolului al XX-lea

Str. Soldat Alexandru Dobrescu beneficiază de un trafic pietonal şi al vehiculelor relativ ridicat, în comparaţie cu celelalte străzi din sud – estul municipiului, întrucât asigură legătura directă între Bulevardul Comercial şi Calea Dunării.

Strada Locotenent Nicolae Dogeanu

Autorităţilor roşiorene au schimbat la finele deceniului al treilea din secolul trecut denumirile la mai multe străzi din Roşiorii de Vede din dorinţa de a păstra în amintirea generaţiilor viitoare numele localnicilor ce prin jertfa proprie au contribuit la întregirea neamului.

Numele eroului roşiorean pe care îl comemorează această stradă se află înscris pe soclul monumentului din Calea Dunării.

Până la sfârşitul anilor ’20 ai secolului al XX – lea strada s-a numit „Puţul de Piatră”, nume ce vine din secolul al XIX-lea pentru că în zona unde se află actuală Staţie de Combustibili pentru Vehicule, benzinăria S.N. PETROM S.A. a funcţionat o fântână publică a cărei gură, prin care se scotea apa, era făcută dintr-o bucată mare de piatră.

Strada aceasta amplasată în zona centrală a municipiului, începe din str. Mărăşeşti şi se derulează pe direcţia S.E. – N.V., realizând o lungime de 360 m. Lăţimea străzii este de 15,6 m din care cele două trotuare ocupă câte 3,8 m fiecare, iar carosabilul este de 8,0 m. Sfârşitul străzii este la intersecţia cu str. Mihail Kogălniceanu şi str. Mărăşti.

Casele individuale sunt numerotate de la 1 la 17 A şi respectiv de la 2 la 38. La capătul nordic al străzii, pe partea din dreapta se află blocurile cunoscute sub numele „216” şi „217” ridicate în cadrul acţiunilor de sistematizare a zonei centrale a oraşului. Ele sunt amplasate în locul proprietăţilor de la numărul 13( s-a expropriat teren conform Decretului Consiliului de Stat nr. 148 din 18 mai 1976) şi de la numerele 15, 17, 17 A şi 19( exproprieri conform Decretului Consiliului de Stat nr. 154 din 31 mai 1978).

Dintre imobilele de pe această stradă se remarcă clădirile de la numărul 3 – casă de locuit datând din anul 1900, de la numărul 5 – locuinţă cu două nivele, balcon, ştucaturi şi streaşină modelată datând din anul 1905 şi cea de la numărul 16 – depozit de vinuri ridicat în deceniul al patrulea al secolului trecut.

În imobilul de la numărul 10 a funcţionat în anii 1938 şi 1940 redacţia ziarului „Drum”, bilunar cultural ce între anii 1935 – 1940 a grupat cei mai importanţi intelectuali ai judeţului Teleorman.

trada Constantin Dobrogeanu Gherea

Foto: Gabriel Argeșeanu

Într-un oraş în care trama stradală s-a format în urmă cu mai bine de două sute de ani existenţa unor străzi foarte drepte şi perpendiculare pe artera colectoare din care pleacă dovedeşte faptul că strada în cauză s-a creat în a doua parte a secolului al XIX-lea, respectând principiile edilitare statuate prin Regulamentul Organic.

Strada Constantin Dobrogeanu Gherea şi mai precis fragmentul amplasat la apus faţă de str. I.L.Caragiale s-a dezvoltat pe terenul obţinut de la familiile călăraşilor ce nu erau supuşi obligaţiilor faţă de mănăstirea Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti. Existenţa aici a unor familii (Băltoiu, Băluţă, ş.a.) care au dat în sec. al XIX-lea nume unor alte străzi şi cartiere create în această parte a oraşului susţin afirmaţia de mai sus.

Strada Constantin Dobrogeanu Gherea este amplasată în zona centrală a municipiului. Ea îşi are începutul în Calea Dunării. Parcursul său de 800 m pe direcţia est-vest se încheie la scuarul din strada Corlătescu, căpitan.

Numele actual este comemorativ şi reprezintă una dintre personalităţile literare ale ideologiei socialiste. Constantin Dobrogeanu Gherea ( 1855-1920) a fost primul analist şi teoretician român al ideologiei socialiste având şi preocupări de estetică şi critică literară. Acest nume a fost atribuit străzii de autorităţile locale la începutul anului 1948. Până la acea dată strada s-a numit Ghica Vodă, în amintirea lui Alexandru Scarlat Ghica voievod ( 1766-1768) semnatarul hrisovului prin care moşia domnească a oraşului Roşiorii de Vede este „dată şi închinată Mănăstirii Sf.Spiridon Nou Bucureşti”.

Casele, în general, cu un singur nivel, sunt construite sau refăcute din temelii în a doua jumătate a secolului al XX-lea. „Colţul’’ pe care îl face strada Constantin Dobrogeanu Gherea cu Calea Dunării este ocupat de blocuri de locuinţe construite la sfârşitul anilor ’90 ( cu adresă în Calea Dunării) în baza exproprierilor dispuse de Decretul Consiliului de Stat nr. 406 din 11.XII.1980 pentru proprietarii de la nr. 2 şi nr. 2 A. Prin acelaşi decret se hotărâse exproprierile şi la proprietăţile de la nr. 1, 4 şi 6, dar Revoluţia din decembrie 1989 a împiedicat acest lucru.

Strada Soldat Ciocănaru Lazăr

Aici vă propunem prezentarea uneia din străzile ce au apărut în Roşiorii de Vede, puţin după primul război mondial- strada Lazăr Ciocănaru. Ea s-a format iniţial ca drum de acces la plaiul de vii şi plantaţiile de pomi care începeau imediat din spatele Spitalului din Bulevardul Republicii.

Numele străzii este comemorativ el aparţinând unuia dintre roşiorenii ce locuiau în această parte a oraşului şi care şi-a dat viaţa în bătăliile purtate de armata română în timpul Războiului de Întregirea Neamului ( 1916-1918). Numele soldatului Ciocănaru Lazăr este înscris pe soclul monumentului ridicat de roşioreni în amintirea celor aproape 300 de eroi care prin jertfa lor au consfinţit realizarea Marii Uniri din 1918.Se pare că această stradă nu a mai purtat nici-un alt nume.

Strada a suferit câteva modificări faţă de cum arăta în urmă cu 80 de ani, dar păstrează în linii mari vechiul aspect, atât doar că astăzi nu mai conduce călătorul către plaiul de vii al oraşului, ci către două dintre cele mai mari cartiere de blocuri ridicate aici în ultimul sfert al veacului al XX-lea – zona „Izbiceanu” şi zona „Intim”.

Începutul străzii se află în str. Ilie Izbiceanu, sergent şi se îndreaptă către nord, unde după un parcurs de 180 m. se termină în scuarul creat de intersecţia unor alei dintre blocuri în faţa Blocului 7 I.M.A.I.A. Numele ciudat al acestui bloc a fost atribuit de proiectant, întrucât construcţia s-a realizat din fondurile Întreprinderii Mecanice pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, ce ulterior şi-a schimbat firma devenind, după Revoluţia din 1989, Societatea Comercială RECMAS S.A.

Pe porţiunea care a aparţinut vechii străzi (80 m) lăţimea este de 12,3 m iar în partea finală, creată la apariţia blocurilor de locuinţe, lăţimea ei este de 10,3 m. Partea destinată circulaţiei vehiculelor are, pe tot parcursul străzii, lăţimea de 6,3 m.

Casele sunt ridicate în secolul trecut, cele mai multe în a doua jumătate a acestuia. Au apărut și construcții ce ies din tipicul consacrat al străzii.

Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 30 din 30 ianuarie 1970 şi nr. 460 din 14 decembrie 1971 pentru realizarea actualei Grădiniţe de Copii nr. 3 şi a blocurilor de locuinţe amintite s-au expropriat terenuri din curţi de la numerele 1 A, 3, 5, 7, 9, 9 A, 11, 13, 13 B, 15 şi 17.

Acelaşi lucru s-a petrecut şi în anul 1976 când pentru realizarea blocului 7 I.M.A.I.A. s-au expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 313 din 26 octombrie, terenuri de la proprietăţile cu numărul 8 şi numărul 12.

Strada Soldat Lazăr CiocănaruSoldat este pentru cetăţenii care vin din centrul municipiului principala cale de acces la blocurile de locuinţe construite în cartierele „Intim” şi „Izbiceanu’’.

Calea Dorobanților

Chiar dacă astăzi pe plăcuţele de identificare a străzii stă scris „STR. DOROBANȚI” am folosit numele din titlu pentru că aşa s-a numit de la început, iar forma actuală nu reprezintă decât schilodirea numelui acestei importante artere ce pulsează viaţă în organismul municipal.
Numele de Calea Dorobanţilor a fost atribuit acestei străzi la sfârşitul secolului al XIX-lea cu scopul de a reaminti generaţiilor viitoare despre lupta românilor în războiul care a consfinţit independenţa României ( 1877 – 1878) în condiţiile în care Roşiorii de Vede s-a aflat sediul unei companii de dorobanţi.
De altfel numeroase alte oraşe au atribuit numele „Calea Dorobanţilor” la străzi foarte importante.
Strada amplasată în partea sud-vestică a localităţii îşi are obârşia în Calea Dunării şi se încheie la întâlnirea terenurilor agricole ce delimitează intravilanul urbei,mai precis, la incinta în care se află sediul a trei societăţi agricole „Dorobanţul”, „Delcel” şi „Cetatea”, înfiinţate în anii 1992-1993 prin restituirea terenurilor agricole ale celor cărora formau până în anul 1989 fosta Cooperativă Agricolă de Producţie (C.A.P). Parcursul străzii, cu lungimea de 1740 m, urmează direcţia est-vest având lăţimea de 16 m.

Strada Alexandru Ciocănaru

Strada Alexandru Ciocănaru este amplasată în partea de nord-est a municipiului. Începutul ei se află în strada Mihail Eminescu, iar sfârşitul în Bulevardul Comercial, la intersecţia acestuia şi cu strada Oituz.

Până dincolo de jumătatea secolului al XX-lea această stradă a purtat numele de Strada Brâuleştilor datorită unei familii de notabili locali ce deţinea aici câteva proprietăţi.

Actualul nume a aparţinut unuia din roşiorenii care şi-au dat viaţa în Războiul pentru Întregirea Neamului ( 1916-1918). Pe soclul monumentului de pe Calea Dunării, dedicat roşiorenilor căzuţi în războiul amintit, sunt înscrişi trei eroi care poartă numele de familie Ciocănaru. Dintre aceştia doi au fost comemoraţi prin atribuirea numelui lor străzilor unde ei au locuit. Primul dintre aceştia este Ciocănaru Ştefan Alexandru, iar celălalt este Ciocănaru Lazăr.

Imobilele sunt construite în cea mai mare parte, după anul 1940 mai puţin casa de la nr. 1 care datează din primul sfert al secolului al XX-lea.

Strada, în lungime de 400 m şi cu o lăţime de 15 m îşi are parcursul pe direcţia vest-est. Ea beneficiază de dotări de infrastructură: pavaj din bolovani de râu pe nisip, reţea subterană de apă potabilă prin tuburi de azbociment cu diametrul de 100 mm, reţea aeriană de energie electrică amplasată pe stâlpi din beton armat (pe partea stângă) şi reţea telefonică montată pe stâlpi din lemn (pe partea din dreapta străzii).

Aşa cum este amplasată această stradă, paralel cu axa centrală str. Rahovei – str.Mărăşeşti şi foarte aproape de ea, i-a conferit acestei artere de circulaţie valenţe noi odată cu creşterea traficului vehiculelor în zona de centru a municipiului.

Dacă menţionăm faptul că strada Alexandru Ciocănaru îşi are începutul chiar lângă biserica Sfântul Ion (cu adresa în str. M. Eminescu) cititorul va înţelege mai uşor că ne aflăm în faţa unei străzi centrale pe care circulă, pe lângă vehiculele menţionate mai sus şi numeroşi pietoni, adăugând aici și accesul pe care îl are spre zona pieței centrale.

Strada Mihai Bravu

Deși astăzi este trecută pe plăcuțele de identificare „str. Mihai Bravu”, din anul 1936, conform procesului-verbal nr. 6 al Consiliului Comunei Urbane Roşiorii de Vede acestei artere de circulaţie i s-a acordat dreptul de a se numi „bulevard”, ceea ce încadrează acest drum într-o categorie superioară, având ca scop declarat transformarea într-o stradă principală, ceea ce s-a realizat şi se păstrează.

Foto: Gabriel Argeseanu

Începutul străzii Mihai Bravul este în Calea Dunării, perpendicular pe clădirea Primăriei Municipiului Roşiorii de Vede, iar sfârşitul este chiar la intrarea în staţia C.F.R Roşiorii Est, cea mai importantă poartă de intrare în oraş timp de peste 60 ani. Strada Mihai Bravul este inclusă în Drumul Judeţean nr. 612 A (Săceni – Roşiorii de Vede – Crângeni – Plopii Slăviteşti).

Lungimea străzii este de 800 m şi lăţimea măsurată între limita stradală a imobilelor amplasate de o parte şi de alta este de 16 m.

Prima parte a străzii este mobilată pe ambele laturi cu blocuri de locuinţe având parter şi patru nivele. Ele au fost construite după ce în anul 1978 a fost emis Decretul Consiliului de Stat nr. 154 din 3 mai prin care s-au expropriat construcţiile şi terenurile de la imobilele cu numerele 1, 1 A, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9,10, 11, 12, 13, 14, 15, 17, 17 A, 19 şi 21. Alimentarea cu agent termic şi apă caldă menajeră a blocurilor J 103 ( scările A, B şi C), J 109 ( scările A şi B) şi J 113( scările A şi B). În aceste blocuri locuiesc două treimi din cei aproximativ 800 de roşioreni care au domiciliul pe strada Mihai Bravul.

Pe partea din stânga a străzii locuinţele individuale încep de la numărul 23 şi se termină la numărul 53 A. Pe partea din dreapta după blocurile de locuinţe urmează sediul fostei Întreprinderi Judeţene a Viei şi Vinului (I.V.V.) construită pe terenul şi mai păstrând clădirile care au aparţinut până la naţionalizarea din anul 1948 Morii Tănăsescu ( demolată în anul 1960). Aici s-au ridicat în anul 1977 şi 1978 un centru de depozitare a vinului şi un centru de vinificaţie ( producţie vin). În ultimul deceniu al secolului al XX-lea întreprinderea primeşte numele de S.C. VINALCOL S.A. Roşiorii de Vede, având şi o secţie de îmbuteliere a băuturilor spirtoase în aleea C.F.R.

Un alt obiectiv economic existent pe această stradă îl constituie depozitele fostei Filiale Roşiorii de Vede a Societăţii Naţionale PLAFAR S.A. ele fiind ultimul imobilul pe partea din dreapta străzii. Depozitele au fost construite în anii 1985-1986.

De remarcat că la numărul 45 se mai păstrează în bune condiţii magazii pentru depozitarea cerealelor, construite din lemn pe suporţi de beton la începutul secolului al XX-lea. Aceste magazii erau utilizate pentru depozitarea temporară a produselor agricole în vederea comercializării.

Casele individuale amenajate ca locuinţe ( în număr de 44) sunt construite sau refăcute după anii ’60 ai secolului al XX-lea. Multe dintre ele păstrează imaginea vieţii unor familii înstărite care le-au ridicat în prima jumătate a secolului trecut. Dintre acestea se remarcă construcţia de la numărul 28 (1940), numărul 33 (1914), numărul 37 (1914) şi numărul 47 (1931) care ne arată cum se făceau casele roşiorenilor până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Casele individuale sunt împrejmuite spre stradă cu garduri realizate din şipci de lemn şi plăci de beton prefabricate. Ele delimitează curţi nu prea mari, dar întâlnim şi case, în special mai vechi, ce sunt amplasate cu unul din pereţi la limita străzii, deşi în spatele casei rămâne uneori destul teren liber.

Numele acestei străzi comemorează pe Mihai Viteazul – domn al Ţării Româneşti (1593 – 1601) al Transilvaniei (1599 – 1600) şi al Moldovei ( 1600) de care se leagă legenda întemeierii oraşului Roşiorii de Vede. Aceasta spune (cf. Florian Criţescu) ca după izgonirea invaziei turceşti şi celebra companie la sud de Dunăre din anul 1598 Mihai Viteazul a împroprietărit ţăranii care au luptat alături de soldaţi şi i-a făcut slujitori ai domniei numindu-i „roşiori”.

Strada Rahovei

Fiecare oraş are o stradă care este destinată activităţilor comerciale, cu precădere pentru vânzarea de mărfuri cu amănuntul către populaţie. În municipiul Roşiorii de Vede, de la finele secolului al XIX-lea şi

foto: Gabriel Areșeanu

până la începutul mileniului al III-lea această caracteristică a îndeplinit-o strada care astăzi poartă numele unei localităţi unde armata română a dat dovada spiritului de sacrificiu pentru independenţa României.

Iniţial ( sec. XIX) strada, apărută ca urmare a extinderii spre nord şi vest a oraşului, a fost un fragment ( începutul) Căii Oltului pe care am prezentat-o ceva mai devreme. Terenurile libere existente aici au atras investiţiile comerciale întrucât ele se aflau într-o zonă intens circulată. Locul acesta era intersecţia obligatorie a drumurilor pe care le foloseau călătorii de la Bucureşti, Craiova, Piteşti, Turnu Măgurele şi din satele de dincolo de râul Vedea.

Aici s-au ridicat începând din ultimii ani ai secolului al XIX-lea cele mai frumoase imobile din oraş. Toate aveau un puternic caracter comercial, parterul acestora fiind destinat vânzării de mărfuri şi numai etajul era rezervat locuirii.

Cu puţin înainte de primul război mondial actuala stradă a Rahovei s-a constituit ca entitate separată de Calea Oltului şi primeşte numele de str. George I. Manu, general. Acest nume comemorează personalitatea politică şi filantrofică ( 20 iulie 1833 – 15 mai 1911) care, deşi născut în Bu

cureşti, dar având moşii la Scrioaştea şi Popa, s-a numărat printre cei care au sprijinit dezvoltarea oraşului Roşiorii de Vede. În timpul războiului pentru independenţa României gen. Manu a luptat în armata română, cu gradul de general de brigadă la cucerirea redutelor de la Plevna şi pentru capitularea Vidinului. Datorită faptelor sale de arme a fost înaintat general de divizie şi decorat cu mai multe ordine şi medalii. Roşiorenii i-au ridicat şi un bust amplasat în curtea Primăriei, dar el a fost demolat imediat după 1950.

foto: Gabriel Argeșeanu

Din anul 1953 strada se va numi Iosif Vissarionovici Stalin pentru comemorarea omului politic şi comandant militar sovietic pe numele adevărat Djugoşvili ( 21 decembrie 1879 – 5 martie 1953). El a fost secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice ( 1922 – 1953) şi comandantul suprem al forţelor armate sovietice („Armata Roşie”) în perioada 1941 – 1945. Bineînţeles că Stalin nu avea nici-o legătură cu Roşiorii de Vede decât indirect, în sensul că armata sovietică a fost armată de ocupaţie după 30 august 1944 şi oraşul nostru a avut şi el parte de administrare sovietică datorită aeroportului militar existent pe izlazul din vestul urbei.

Ulterior, prin ieşirea de sub influenţa ideologiei sovietice, şi această stradă (precum şi alte câteva din oraş) a pierdut numele atribuit cu intenţia de a preamări armata sovietică şi din anul 1964 se va numi str.Rahovei. Autorităţile locale neavând curajul de a reveni la numele unei personalităţi politice – gen. Manu, care a făcut parte din guverne necomuniste, dar dorind să păstreze legătura dintre imaginea acestui protector al roşiorenilor şi evenimente acceptate de regimul comunist au preluat numele unei localităţi din Bulgaria (Orjahovo) care figurează în manualele de istorie ca reper al luptei armtei române împotriva Imperiului Otoman în războiul de independenţă din 1877 – 1878.

De când s-a organizat aceasta a fost strada cu cea mai mare afluenţă de vizitatori datorată atât atracţiei exercitată de magazine, cât şi faptului că în tot secolul trecut aici a fost locul de promenadă unde seara se întâlneau roşiorenii ieşiţi la plimbare (ca să fim la modă, pe „Corso”).

Această notorietate şi atracţie a adus str. Rahovei şi multe necazuri. Astfel, în timpul primului război mondial trupele germane au incendiat în noiembrie 1916 prăvăliile negustorilor Nicolache, Burdescu, Gheorghiu, Viscol, Necşulescu, Dragomirescu ş.a. drept represalii pentru împotrivirea civililor roşioreni la momentul ocupării oraşului de trupele germane. Dar cele mai mari distrugeri le-a pricinuit străzii campania de demolare a edificiilor din zona centrală ce a început după 1970 şi s-a încheiat în 1980. În această perioadă toate imobilele existente pe această arteră de circulaţie au fost demolate deşi multe dintre ele erau adevărate monumente de arhitectură şi istorie locală. Demolarea s-a dispus prin acte ale Guvernului României şi a avut ca scop construirea unor blocuri de locuinţe( parter şi patru etaje) prevăzute la parter cu spaţii comerciale şi pentru prestări de servicii. Prin Decretele Consiliului de Stat nr. 223 din 31 mai 1970 şi 40409 din 12 iulie 1973 s-au expropriat şi demolat imobilele de la numerele 76, 78, 80 şi 82. Celelalte imobile de pe partea din dreapta a străzii au făcut obiectul exproprierii şi demolării stabilită prin Decretele Consiliului de Stat nr. 501 din 25 august 1973 şi nr. 368 din 18 octombrie 1977.

Imobilele de pe partea din stânga a străzii Rahovei au fost expropriate şi demolate în baza Decretului Prezidenţial nr.91 din 2 aprilie 1976.

Pe partea stângă a str Rahovei sunt amplasate blocurile 101, 102, 103, 104, 105, 106 ( cu scările A şi B), 107 ( cu scările A şi B), 108, 109 şi 110. Pe partea din dreapta străzii sunt ridicate blocurile L1, L2, L3, L4, L5, L6, L7, L8 , L9, L 10, M1( cu scările A şi B) şi M 2(cu scările A şi B). Apartamentele de aici primesc agent termic şi apă caldă de la centrale termice de cartier ce funcţionează prin arderea combustibil lichid uşor.

Strada îşi are începutul în „centrul” oraşului la intersecţia străzilor Mihail Kogălniceanu, Mărăşeşti şi Calea Dunării. Ea se derulează spre vest până la întâlnirea unei alte intersecţii importante, cea în care îşi au începutul străzile I.L.Caragiale, Calea Oltului şi Calea Carpaţilor, loc cunoscut de roşioreni sub numele de „capul târgului”.

Lungimea str.Rahovei este de 320 m, iar distanţa între imobilele de pe cele două părţi (lăţimea) este de 28,4 m din care partea carosabilă are 9,4 m. Acest carosabil nu mai este utilizat de vehicule, accesul acestora fiind interzis din anii ’80 ai secolului trecut, iar din 1995 prin Planul Urbanistic General al Municipiului toată lăţimea străzii este pusă la dispoziţia pietonilor.

Fiind o stradă centrală, încă din prima jumătate a secolului al XX-lea trotuarele au fost pavate cu dale din beton, iar zona pe unde circulau vehiculele a fost pietruită cu piatră cubică.

Să nu uităm să menţionăm că peisajul magazinelor ce strălucesc aici este completat, pe partea stângă, de sediul filialei locale a Băncii Comerciale Române. Aceasta s-a edificat în anul 1999 pe scheletul unui fost magazin amplasat aproape în acelaşi loc unde s-a demolat „Palatul Albina”( cea mai frumoasă clădire a oraşului între 1880 şi 1976) ce a fost sediul uneia dintre instituţiile financiare care a funcţionat în Roşiorii de Vede la începutul secolului al XX-lea.

Strada Sf. Teodor

Această stradă este situată în zona centrală a municipiului Roşiorii de Vede şi este foarte cunoscută mai ales pentru faptul că la intersecţia ei cu Calea Dunării este amplasată clădirea primăriei locale.

Strada Sfântul Teodor se numără printre cele mai vechi artere de circulaţie roşiorene. Informaţii despre existenţa ei avem încă din secolul al XVII –lea , când aici se clădeşte la 1786 o biserică din lemn prin contribuţia postelnicului Tudorică Deşu.Această biserică avea hramul ” Naşterea Maicii Domnului „.

În locul acestei bisericuţe, în anul 1818, paharnicul Sandu Depăreţeanu va înălţa o nouă biserică din zid.Această biserică, cu hramul Sfântul Teodor Tiron, se păstrează şi astăzi.

Din secolul al XIX-lea hramul bisericii a devenit , în mod oficial, nume al străzii pe care o prezentăm acum.

În anul 1948 (ianuarie) numele străzii este schimbat de autorităţile locale , la comanda armatei sovietice de ocupaţie, cu denumirea de „7 noiembrie”. Data care devenise noul nume al str. Sfântul Teodor era ziua (după stil nou) a începerii Revoluţiei Socialiste din octombrie din Rusia (25 octombrie – stil vechi) şi era deja sărbătorită în Uniunea Sovietică ca zi naţională.

După Revoluţia din decembrie 1989 numele străzii a fost schimbat atât ca o dorinţă de a ne desprinde de perioada în care România a fost în sfera de influenţă a U.R.S.S. cât şi datorită faptului că Uniunea Sovietică şi-a încetat existenţa.

Pentru o scurtă perioadă de timp (câteva luni din anul 1990) strada aceasta s-a numit „Marin Preda”, în amintirea scriitorului teleormănean (1922-1980).

Din 5 aprilie 1991, prin Decizia nr. 102 Prefectura Teleorman a dat curs propunerii primăriei Roşiorii de Vede şi a reacordat străzii numele tradiţional – Sfântul Teodor.

Lăţimea străzii Sfântul Teodor este de 16 m din care partea carosabilă ocupă opt metri.

De remarcat că pe trotuarul de pe partea stângă a străzii, în sectorul cuprins între Calea Dunării şi str. I.L. Caragiale , sub asfalt se mai păstrează dalele de beton (60 x 60cm) cu care a fost pavat acest fragment în prima parte a secolului al XX-lea.

La Biserica Sfântul Teodor Tiron, până la 1838 a funționat Protoeria judeţului Teleorman. Protoeria se va reînfiinţa în anul 1910 sub numele de Circa II a Teleorman şi va funcţiona până la 1968. Din anul 1991 Protoeria Roşiorii de Vede reapare cu sediul la această biserică. În anul 2000 Protoeria Roşiorii de Vede cu 63 parohii, aparţine de Episcopia Alexandriei şi Teleormanului înfiinţată la 1 septembrie 1996 cu sediul în Alexandria.

La biserica Sf. Teodor Tiron a funcţionat în perioada 1933 – 1938 Asociaţia Muzicală Armonia care apoi a fost preluată de Căminul Cultural „Mihai Viteazul” din Roşiorii de Vede .

Pe partea dreaptă a străzii Sf. Teodor, la intersecţia cu str. I. L. Caragiale se găseşte Clubul Copiilor şi Elevilor din Roşiorii de Vede. El funcţionează într-un imobil ce a aparţinut familiei Daia şi a fost utilizat o vreme ca local al Poştei.

Pe partea stângă a străzii, la numărul 37, în curtea fostei mori UNIREA SAR , s-a construit în anul 1978 clădirea Cazarmei Companiei de Pompieri Militari ce foloseşte pentru intervenţii autovehicule speciale dotate cu rezervor de apă şi furtune din pânză.

Unitatea pompierilor militari a fost organizată oficial în Roşiori de Vede ca activitate de protecţie împotriva incendiilor din anul 1923.

Pe aceeaşi parte stângă a străzii ,dar în zona finală, după ultima locuinţă, s-a contruit in anul 1998 Staţia de Reglare – Măsurare a Presiunii Gazelor Naturale.

Această amenajare constituie poarta de intrare a gazelor naturale în municipiul Roşiorii de Vede.Aici este capătul conductei de 23,5 km care transportă gazul metan de la magistrala naţională (aflată la vest de oraş).Aducţiunea de gaze naturale a fost realizată cu finanţare de la bugetul de stat şi bugetul local în perioada 1994-1999 şi aparţine domeniului public al municipiului.

Ultima clădire de pe str. Sf. Teodor este Staţiunea Metrologică Roşiorii de Vede ce funcţionează în subordinea Centrului Regional Muntenia al Institutului Naţional de Metrologie, Hidrologie şi Gospodărirea Apelor. Despre „observatorul meteorologic “ (numele popular al staţiei), ştim că a furnizat date care au fost publicate şi Monitorul Oficial al României încă din anul 1872.

Deşi este amplasată în zona centrală a muncipiului strada nu a fost cuprinsă de campania de exproprieri şi demolări desfăşurată în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea de administraţia Ceauşescu. Doar proprietarii de la numărul 13 au fost afectaţi parţial prin exproprierea unei suprafeţe de teren dispusă prin Decretul Prezidenţial nr. 45 din 31 martie 1975, pentru construirea actualei Grădiniţe de Copii nr. 4.

Pe str. Sf. Teodor clădirile pe care le-am mai menţionat ca existând de circa un secol, sunt înregistrate pe lista monumentelor naţionale de arhitectură. Astfel, biserica Sf. Teodor figurează la poziţia 35 B 201 , Casa Olimpia Popescu, de la nr. 4 ( început de secol XX) este la poziţia 35 B 212 , casa Trăilă Micu de la nr. 5 ( început de secol XX) este la poziţia 35 B 213 , casa Ionel Anastasescu, de la nr. 7 (1914) unde din anul 1995 este amplasată o Campanie de Jandarmi, este înscrisă la poziţia 35 B 214, casa Noica, de la nr. 9 (sf. sec. XIX ) este la poziţia 35 B 215, casa Manolescu , de la nr. 11 ( început de sec. XX) figurează la poziţia 35 B 216 şi casa Daia de la nr. 16 ( început de sec XX) este înscrisă la poziţia 35 B 217.

Strada Agricultori

Fundătura Artei

Strada Soldat Petre Atanasiu

Strada Badea Cârțan

Strada Soldat Tudor Barbu

Strada Locotenent Bălăcescu

Strada Nicolae Bălcescu

Strada Băltoilor

Strada Iordan Băluță

Strada Belitori

Strada Bratcov

Strada Broscăriei

Strada Buzești

Strada Aleea C.F.R.

Aleea 2 C.F.R.

Strada Cantemir Vodă

Strada Ion Luca Caragiale

Strada (Calea) Carpaţilor

Aleea A Carpaţi

Aleea B Carpaţi

Fundătura Carpaţi

Strada Călușari

Fundătura I Căluşari

Fundătura II Căluşari

Fundătura III Căluşari

Share this:

Strada Soldat Nicolae Cotelici

Strada Crişan

Strada Alexandru Ioan Cuza

Strada Ceauş Mitrea

Strada Ceauş Firică

Strada Decebal

Strada Alexandru Depărăţeanu

Strada Soldat Alexandru Dobrescu

Strada Locotenent Nicolae Dogeanu

trada Constantin Dobrogeanu Gherea

Strada Soldat Ciocănaru Lazăr

Calea Dorobanților

Strada Alexandru Ciocănaru

Strada Mihai Bravu

Strada Rahovei

Strada Sf. Teodor

Partajează asta: